Sătenii din Plopu și din mai multe parohii brăilene, sprijin de zeci de mii de lei pentru semenii afectați de potop | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sătenii din Plopu și din mai multe parohii brăilene, sprijin de zeci de mii de lei pentru semenii afectați de potop

• săptămâna trecută  au fost transportate produse igienico-sanitare, îmbrăcăminte, pături, pilote și lemne de foc în localitatea Viile, Galați, prin dărnicia sătenilor din Plopu • în aceeași zi, cinci parohii brăilene au donat bunuri de peste 11.000 de lei în localitatea Izvoarele, din Galați • nu în ultimul rând, credincioșii din Vădeni au donat și ei sinistraților din Cuza Vodă, jud. Galați, ajutoare de peste 8.000 de lei

 

Maratonul omeniei, declanșat în bisericile ortodoxe și în localitățile județului Brăila imediat după potolirea stihiilor continuă, mii de oameni contribuind, cu puținul lor, la ajutorarea semenilor lor din județul Galați, rămași fără munca de o viață și fără un acoperiș deasupra capului.

Miercuri, 25 septembrie, prin strădania preotului paroh din localitate, credincioșii din mica localitate Plopu (aparținând Protopopiatului Făurei) au distribuit în localitatea Viile, din județul Galați, produse igienico-sanitare de primă necesitate, îmbrăcăminte, pături, pilote și lemne de foc (trei metri cubi), în valoare totală de 4.000 de lei.

În aceeași zi, cinci parohii din Protopopiatul Brăila - „Sfinții Împărați”, „Sf. Ap. Andrei”, „Sf. Treime” - Islaz și „Sf. Dimitrie cel Nou” (de la TUG) au trimis alimente neperisabile, produse igienico-sanitare, articole de curățenie, pături, pilote, lenjerii de pat și perne (bunuri de peste 11.000 de lei) în localitatea Izvoarele (Protopopiatul Covurlui), județul Galați. Tot în Protopopiatul Covurlui, la Cuza Vodă, au fost trimise ajutoare de peste 8.000 de lei, de către Parohia Vădeni, din  județul Brăila.

25 septembrie a fost și ziua în care li s-au pregătit sute de porții de hrană caldă salvatorilor aflați la datorie. Potrivit pr. Rareș Bucur, patru parohii din Protopopiatul Tecuci au transportat în localitatea Pechea, Galați, 400 de porţii de hrană caldă, pe care le-au oferit pompierilor şi celor care, zi de zi, sunt la datorie în zona sinistrată. Concomitent, preotul din Parohia Pechea 4, împreună cu clericii donatori şi voluntarii parohiali, s-au deplasat la casele afectate de inundaţii, unde le-au oferit familiilor greu încercate alimente neperisabile, cisme şi materiale pentru curăţenie. Pechea a fost una dintre cele mai afectate de inundaţii: peste 2.000 de case şi gospodării de aici au suferit distrugeri, oamenii pierzându-şi în această catastrofă toată agoniseala.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro