În posturile de peste an, dar, mai cu seamă în Săptămâna Patimilor, se spune că este bine să fim buni creştini, să uităm de conflicte, de ură, de necazurile care au pus stăpânire pe noi, de politicienii corupţi sau incompetenţi, de toate problemele care ne macină viaţa zi de zi. Se spune că este bine să-i iertăm pe cei care ne duşmănesc, pe cei care ne urăsc şi ne asupresc, să ne ajutăm şi să ne iubim unii pe alţii, aşa cum ne-a învăţat MÂNTUITORUL.
Se spune că sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim învingerea morţii, sfărâmarea iadului şi începutul unei alte vieţi, o viaţă veşnică, în care să ÎL lăudăm pe IISUS HRISTOS şi să-l preamărim pe Dumnezeul părinţilor noştri.
În noaptea de Paşte, încercăm să ne lepădăm de toate grijile lumeşti şi de ceaţa trecerii noastre prin vâltoarea acestor vremuri şi să intrăm în bisericile ortodoxe fredonând cu smerenie “Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Vrem astfel să ne detaşăm de mocirla cotidiană şi să readucem la viaţă sentimentele de bunătate, de omenie şi de iubire creştină, care au amorţit în interiorul nostru. Să retrăim acele sentimente cu rădăcini adânci, care răzbat din mormintele părinţilor şi bunicilor noştri şi ale neamului românesc, nostalgii care se reaprind de fiecare dată, la zi de sfântă sărbătoare.
Şi totuşi, de ce doar acum, în prag de mare sărbătoare simţim nevoia de a fi mai buni? De ce nu ne aplecăm asupra nevoilor celor de lângă noi în fiecare zi din an, la orice oră din zi sau din noapte? Lângă noi, sau aproape de noi trăiesc bătrâni bolnavi şi singuri, copii săraci, care îngroaşă numărul analfabeţilor din România, femei care se zbat în deznădejde, încercând să se smulgă din ghearele sărăciei. Pe paturi de spitale, zac bolnavi fără niciun spijin şi fără speranţă. Zi de zi, trecem pe lângă ei cu seninătate şi îi privim cu indiferenţă. Zi de zi, cineva are nevoie de ajutorul nostru sau de o vorbă bună, de un cuvânt rostit din suflet. În fiecare dintre ei, poate fi un IISUS răstignit.
Dar noi? Noi, care intrăm cu smerenie în biserici şi ne plecăm genunchii la altare şi la icoane, îi vedem? În fiecare zi ne dedublăm, alergăm şi trăim printre himere şi ÎL răstignim pe IISUS HRISTOS iar şi iar, cu fiecare gest de ură, cu fiecare vorbă de ocară, cu indiferenţa din noi.
În Săptămâna Patimilor, încercăm să fim mai buni. Mai buni putem să fim însă în fiecare zi. Dar vrem?
Sărbători cu bine şi lumină în suflet! PAŞTE FERICIT!
