Alte 200 de milioane de euro aruncate pe fereastră! Mă refer la afacerea „cardul de sănătate”, care ar fi trebuit să meargă „brici” şi să conducă la blocarea conductei prin care se scurgeau fraudulos bani din sistemul sanitar pe medicamente compensate acordate unor bolnavi imaginari. N-a fost să fie! De când s-a pus în funcţiune acest sistem, atât medicii de familie, farmaciştii cât şi pacienţii s-au confruntat deseori cu blocarea cardurilor de sănătate. Cine a gestionat afacerea? Nimeni altul decât penalul dispărut Sebastian Ghiţă, prietenul lui Victor Ponta şi apropiatul ex-şmecherului SRI, Florian Coldea. S-a dus! Acum se pune la cale altă afacere, via Liviu Dragnea şi actualul ministru al Sănătăţii! Să fie sănătoşi! Dar noi, noi ceilalţi care nu ne permitem să mergem în Austria la tratament, ce facem? Noi, ceilalţi, cărora şi în clinicile private din România ne este greu să plătim investigaţiile sau intervenţiile chirurgicale, ce speranţe avem? Dar cei care se bazează DOAR pe medicul de familie, reţetele compensate şi sistemul sanitar de stat, ce fac? Cu toţii ne rugăm la Dumnezeu pentru sănătate. Revoltător este însă că în ultimii 10 ani au tot crescut sumele înghiţite de sistemul sanitar. Aţi văzut vreo îmbunătăţire? O îmbunătăţire reală, nu doar nişte săli de operaţie frumos ambalate şi nişte aparatură care dă bine la televizor dar nu este utilizabilă. În acest context, Brăila este un exemplu mai mult decât grăitor. Marea masă a pacienţilor brăileni tot la Galaţi, la tomograful şi RMN-ul din sistemul privat, merg să-şi facă investigaţii. În Brăila, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, dacă nu mori până îţi vine rândul la programare, afli ba că s-a defectat tomograful, ba că nu-i program la RMN, ba-i una, ba-i alta, ba că nu sunt specialişti suficient de buni care să citească rezultatele. Milioane de euro zac îngropate în Spitalul Judeţean Brăila şi nimeni nu răspunde nici civil, nici penal. Stupefiant este că nimeni nu-şi asumă răspunderea măcar moral că a tăcut, că n-a acţionat, că nu l-a dus capul sau orice altă explicaţie. Până la urmă asta aş vrea eu, ca pacient, să aud. Măcar o explicaţie transparentă şi sinceră. DE CE s-a ajuns aici cu Spitalul Judeţean? Unde sunt vremurile din anii '90 când erau şi medici buni, era şi alt respect pentru pacienţi, erau cazuri grele care se rezolvau la Brăila...Cel puţin asta este percepţia mea! Unii medici buni s-au pensionat, alţii au plecat în străinătate sau în alte judeţe...Iar medicii tineri aud că sunt ţinuţi „la respect” ca să nu-şi ia nasul la purtare. Unii nici la paturi în spital n-au dreptul! La fel s-a întâmplat şi cu asistenţii medicali. Iar cei care au rămas, unii, nu toţi, mai ales cei care-au cotizat cu mii de euro pentru a intra prin „concurs” trebuie să-şi scoată pârleala...Tot pe spatele pacienţilor! Se tot acordă măriri de salarii în sistemul medical! PSD-ul le dă „fără număr”, başca promisiunile că o să le umfle până la mii de euro lunar. N-am nimic împotrivă dacă asta va opri exodul medicilor şi asistenţilor medicali şi va creşte grija şi respectul pentru pacienţi! Dar oare aşa va fi? Chiar zilele trecute am aflat prin ce a trecut un biet tânăr student care s-a operat de hemoroizi într-un spital de stat din Bucureşti. N-a avut bani să dea şpagă nici la doctor, nici la asistente şi asta l-a costat în multă durere şi multă umilinţă. Dar dacă medicii au salarii confortabile, dar n-au cu ce să-şi facă treaba, cu ce se schimbă situaţia noastră, a pacienţilor? Cu nimic! ZERO! În realitate, corupţia din sistem a înghiţit milioane şi milioane de euro care-au ajuns în buzunarele camarilei de partid şi a clienţilor politici. Zeci, sute de'alde Ghiţă au înghiţit banii, iar noi, cotizanţii contribuţiilor la sănătate ne refugiem în sistemul privat dacă vrem să scăpăm cu viaţă. Milioane de euro lunar, atât învârte un manager de spital! În aceste condiţii, este limpede de ce PSD&Co a ţinut să omoare Ordonanţa „Depolitizării spitalelor” iniţiată de Guvernul Cioloş. Iar PNL s-a prefăcut că face opoziţie, doar aşa, de ochii lumii. Păi, de ce să se organizeze „pe bune” concursuri de manageri de spitale? De ce să fie incompatibili ăia care au firme în familie şi încheie contracte cu spitalul? De ce domn' doctor şi profesor universitar să nu ia bani şi de la facultate şi ca manager de spital, chit că nu le poate face bine pe amândouă. De ce domn' doctor chirurg să nu conducă spitalul, operând şi băgând bani în buzunar? TUTUROR le convine să-şi păstreze oase de ros pentru momentul când vor ajunge iar la putere. Aduceţi-vă aminte ce scandal a fost la Brăila când tot Guvernul Cioloş a dat drumul la concursuri pentru posturile de directori de şcoli şi licee. Ce de nemulţumiri şi în tabăra PSD şi în tabăra PNL. Şi-acolo, Slavă Domnului, sunt nişte oscioare de ros. Mai o reabilitare, mai o centrală, mai o văruială...dacă nu curge, pică.
Până una alta sunt curioasă de unde va acoperi actuala putere toate promisiunile salariale? Ce dări o să mai inventeze pentru noi, proştii de serviciu, pe spatele cărora înfloresc salariile bugetarilor?
Nu ne mai facem bine!