Cu o moarte toţi suntem datori se spune din popor. Dar momentul în care ai voie să mori este crucial! Nu pentru defunct ci pentru familie. Recent, mi-a fost dat să aud o poveste halucinantă şi revoltătoare: experienţa unor rude prin alianţă în relaţia lor cu Statul, mai precis cu instituţiile sale, în contextul unui deces. Este de înţeles că slujbaşii statului, care, prin natura serviciului, au legătură directă cu eliberarea celor din urmă acte din viaţa oricăruia dintre noi, au ajuns la un grad de detaşare emoţională. Este, dacă vreţi, o modalitate prin care se protejează, şi repet este de înţeles, dar până la un anumit punct. Din păcate însă acest instinct de autoconservare a ajuns în zilele noastre să atingă cote greu de imaginat pentru că din cauza unor astfel de atitudini familiilor, şi aşa greu încercate de decesul unei persoane dragi, ajunge să le fie amplificat însutit, ba chiar înmiit!, coşmarul pe care-l trăiesc. Se zice că până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii. GREŞIT! Te mănâncă de viu birocraţia şi lipsa totală de înţelegere şi omenie a celor care lucrează în sistem şi de ajutorul cărora ai nevoie ca să-ţi poţi duce mortul la groapă. Dar să revin la povestea care m-a tulburat profund. Familiei respective i-a murit un membru într-o zi de vineri, omul fiind internat la secţia de Oncologie, la Spitalul 3 aşa cum este cunoscut majorităţii brăilenilor. Dimineaţa, la prima oră. Ai zice că există toate şansele ca familia să-l poată lua acasă pe defunct şi să facă toate cele trebuincioase unei înmormântări. Până la urmă cât poate dura întocmirea actelor medicale necesare pentru obţinerea certificatului de deces?! Ei bine, în cazul de faţă a durat nu mai puţin de 3 zile şi jumătate! Anunţată despre deces, familia defunctului a mers într-un suflet la spital. Surpriză însă: au aflat că nu are cine să completeze/semneze/parafeze acel act constatator al decesului. Aşa că au fost amânaţi, sec, pentru ziua de luni. Ca o paranteză, defunctul mai avea fraţi, toţi răspândiţi prin Europa după un trai mai bun, singura rudă de gradul I rămasă în Brăila fiind mama acestuia în vârstă de 84 de ani. Asistentele care s-au ocupat de el în perioada cât a fost internat au ştiut aceste aspecte pentru că în momentul în care nepoatele defunctului au insistat sâmbătă să ia acasă trupul neînsufleţit - revoltate pe bună dreptate că s-au lovit de un refuz categoric, cu toate insistenţele şi intervenţiile la care au putut apela -, cadrele medicale au folosit scuza că “Păi, dom’le, nu aţi zis să aşteptăm să vină în ţară fraţii defunctului?” Aşa că trupul a rămas la morga până luni. Dar luni, altă surpriză neplăcută: deşi li s-a promis că vor avea la prima oră actul constatator, rudele defunctului au reuşit abia la ora 11.30 să obţină documentul, iar asta după ce au făcut scandal la uşa spitalului. Iar când au ajuns la Starea Civilă să declare decesul, altă dandana: au fost puse din nou pe drumuri, adică să mai aducă un document semnat de procurorul de serviciu de la Parchetul Brăila pe motiv că familia nu s-a încadrat în termenul de 3 zile în care are obligaţia să declare decesul! De parcă fusese vina familiei că nu s-a putut respecta acest termen. Abia luni, în jurul orei 14.30, a fost eliberat certificatul de deces, aşa că înmormântarea a trebuit amânată pentru ziua următoare. Ca să nu mai zic că familia a fost nevoită să apeleze suplimentar la servicii de îmbălsămare întrucât tratamentul aplicat la morga spitalului nu a fost suficient, din motive evidente.
Una peste alta, o familie a fost silită să trăiască, pe lângă drama pierderii unei rude, şi pe cea generată de lipsa totală de omenie şi a celui mai elementar spirit de într-ajutorare specific dogmei creştine. Iar toate acestea, venite din partea unor oameni care cu doar o semnătură şi un efort de 10 – 15 minute de a completa un act medical, pot alina o parte din suferinţa unor semeni. Oameni care, la rându-le au bunici, părinţi, copii. Oameni care ar fi în stare să-şi cheltuiască şi ultimul ban la veterinar pentru a-şi salva animalul de companie drag, dar care în faţa dramei semenilor rămân reci şi impasibili.
