O veche zicală care circulă printre creştinii ortodocşi spune „Să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa!”. Aceast îndemn creştinesc nu trebuie generalizat, dar, trebuie să recunoaştem că vorba bătrânească are un sâmbure de adevăr şi este plină de înţelepciune.
Este adevărat că ar fi de dorit ca preotul să se comporte în viaţa de toate zilele exemplar, atât în familie, cât şi în comunitate. Dar cine suntem noi să judecăm o faţă bisericească, un trimis al Domnului şi un uns al lui Dumnezeu printre noi, păcătoşii? Bun sau mai puţin bun, cu mai mult sau mai puţin har, preotul este şi el om şi este supus greşelii. Uneori greşelile sunt minore şi pot fi trecute cu vederea, dar se întâmplă ca unii preoţi să dea dovadă nu doar de lipsă de tact, ci chiar să nu respecte unele rânduieli bisericeşti sau să declanşeze reacţii revoltătoare în rândul enoriaşilor.
Aşa s-a întâmplat recent într-un sat din Cluj, unde preotul paroh, care este şi asistent universitar la Facultatea de Teologie din Cluj, a cerut unei familii îndoliate 5.000 de lei bani de înmormântare şi a pretins să i se ceară scuze în mod public pentru că s-a simţit jignit, refuzând să înceapă ceremonia funerară până când rudele decedatei nu i-au sărutat mâna.
Strânşi cu uşa de către faţa bisericească şi cu mortul pe masă, membrii familiei au fost dojeniţi de către preotul paroh că nu era plătită taxa pentru locul de veci, că nu i-au fost pupate mâinile, preotul pretinzând ca aceştia să-şi ceară iertare pentru modul în care a fost tratat.
Nici vorbă de milă creştinească, de un cuvânt de îmbărbătare pentru cei îndureraţi, sau pentru comunitatea pe care o păstoreşte.
Cum ar spune un manelist care cântă la înmormântarea unui interlop, “banii vorbesc!”. Banii vorbesc şi aici, unde ne confruntăm cu toate nenorocirile care se abat asupra noastră, dar şi acolo „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.
După ce incidentul de la Cluj a fost amplu mediatizat, întrucât comportamentul „regretabil şi smintitor” al preotului Florin Parasca de la Parohia Tăuţi a produs „multă tulburare”, acesta a fost sancţionat disciplinar cu dojană arhierească de către mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ şi a fost obligat să restituie familiei suma de 5000 de lei, taxa pentru locul de veci, şi să îşi ceară scuze public.
Reacţia revoltătoare a preotului ortodox chemat să ţină o slujbă de înmormântare reprezintă un crâmpei din realitatea pe care o trăim, un pas între viaţă şi moarte. Ignorând durerea rudelor îndoliate, cel care ar fi trebuit să îndulcească momentele de despărţire de decedată, a răsucit cuţitul în rană, pentru bani, vorbindu-le oamenilor despre cheltuilele lăcaşului de cult. Preotul a pretins scuze publice din partea familiei pentru că s-a simţit jignit când a cerut ca oamenii să îi sărute mâna, după ce le-a cerut bani, dar aceştia au refuzat şi l-au întrebat de ce s-a făcut preot.
Spuneam la început că sunt preoţi şi preoţi. Unii slujesc din suflet, pentru că au har, alţii, prestează servicii doar pentru bani. Dar, cine suntem noi să îi judecăm?
