O mai fi în Europa aceasta vreo țară în care o familie (cu sau fără copii, dar în care amândoi adulții muncesc) să simtă că o ia razna când primește factura pentru energie electrică sau gaze naturale? Să fie în situația în care, din cele două salarii, abia reușește (sau nu) să suporte încălzirea pentru o cutie de chibrit (cea mai corectă metaforă ever pentru apartamentele din blocurile comuniste)?
O mai fi în Europa aceasta vreo țară în care liberalizarea unei piețe – de orice – să însemne haos, greșeli flagrante, costuri umflate și clienți disperați?
O mai fi în lumea aceasta vreun ministru care să recomande public populației – NU PLĂTIȚI! De parcă el trăiește într-un copac și nu știe că orice restanță la plata unui serviciu înseamnă întreruperea furnizării, iar rebranșarea atrage după sine costuri colosale?
Or mai fi în vreo țară din lumea aceasta – hai să-i spunem mai scuturată, că doar suntem cetățeni europeni – brambureala, bătaia de joc și umilințele pe care le îndurăm noi?
Voi, cei plimbați prin lume, ce știți?
Că, de aici, din țara asta parcă blestemată, mie una mi se pare că tot ce se întâmplă frizează absurdul. Mi se pare ireal și, mai grav, că nu se întrevede nicio ameliorare. Parcă retrăiesc continuu povestea aceea cu împăratul rău! Nu o mai știți? V-am mai spus-o odată acum mulți ani, dar o s-o repet.
Odată, demult, pe o stradă, împreună cu tot alaiul său, trecea un împărat rău. Și toată mulțimea îl huiduia, femeile îl blestemau, copiii îl scuipau, iar bărbații îl înjurau. Din toată mulțimea aceea însă, reușește să treacă de gărzi o bătrânică. I s-a așezat în față și i-a spus: „Să-ți dea Dumnezeu sănătate, Măria Ta!” Mirat, tiranul s-a oprit și a întrebat-o: „Cum așa, femeie?” Iar ea i-a spus: „Simplu, împărate, am destui ani ca să știu că, întotdeauna, după rău vine și mai rău!”
Acum, privind în urmă, și amintindu-mi cât l-am criticat pe Cîțu și, de fapt, pe toți înaintașii lui de la Petre Roman încoace, parcă simt așa... o jenă. Pentru că nu mi-am închipuit vreodată că voi ajunge în situația în care, efectiv, să nu găsesc suficiente cuvinte în toată limba română ca să pot descrie fidel incompetența, grosolănia, nechibzuința, prostia, fățărnicia, indiferența crasă cu care ne tratează propriul guvern și, mai ales, președintele. Ăla ales, pentru care au stat oamenii la cozi cu orele, în ploaie și vânt!
