Aşadar, să facem o scurtă recapitulare: "cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică", cei peste 5.000 de mineri basculaţi pe străzile Capitalei, înarmaţi cu bâte, răngi şi lanţuri, au spart capete şi au rupt oase de intelectuali, profesori, studenţi şi reprezentanţi ai societăţii civile; "cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică", preistoricii cu cască din Valea Jiului au devastat sediile PNŢCD-ului şi PNL-ului, furând tot ce le-a picat în mână; "cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică", conform evidenţei de la comisiile parlamentare de anchetă, printre jeturi de sânge şi trupuri strivite, s-a bifat următorul bilanţ: 746 de răniţi şi 6 morţi (deşi mărturiile medicilor afirmă că cifra reală a morţilor depăşeşte suta).
Ce avem după 21 de ani? Mai nimic, justiţiar vorbind. Mai exact, noi şi noi tactici de-a ascunde sub preş gunoiul. În scumpa noastră Românie post-utopică, canaliile pătate de sânge au regim special, sunt mai libere decât însuşi oxigenul. Tartorii oficiali ai mineriadei îşi văd în continuare, neperturbaţi, de cariere. Ion Iliescu îşi joacă rolul de Buddha social-democrat, şoptindu-le "ghicitori" tactice nepoţeilor pesedişti - de două ori pe an îi mai creşte şi tovarăşului puţin tensiunea şi începe să clipească nervos, în decembrie şi iunie. Petre Roman trăieşte extazuri hollywoodiene. Gelu Voican Voiculescu ghiceşte în stele (are ca hobby astrologia) pe scaunul de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului, din câte ştiu. Cazimir Ionescu e membru în conducerea Institutului Revoluţiei Române. Virgil Măgureanu, suspectat a fi omul din umbră care a tras sforile marilor scandaluri de corupţie din România, predă sociologie politică la Bucureşti. Răzvan Theodorescu se bucură - printre multe alte "bucurii" cu multe zerouri - de statutul de ambasador al Alianţei Civilizaţiilor pentru România.
Atitudinea justiţiei? Anchetatorii evenimentelor din 13-15 iunie '90 se bâlbâie atât de mult şi atât de des, încât dosarul le-a fost restituit în repetate rânduri în instanţă. În tot acest timp, CEDO urlă în surdină. Prima dată, în 2008: desecretizaţi dosarele Revoluţiei şi ale mineriadei, căci crima este imprescriptibilă! Rezultatul? Magistraţii care anchetează dosarele Revoluţiei îşi bagă degetele în urechi şi rostesc în cor: Ce ziceţi? Cum? Nu auzim! Nu, noi vrem, dar nu ne lasă Codul Penal! Monica Macovei intervine şi le explică: pentru a pedepsi vinovaţii pentru crimele săvârşite în decembrie '89 nu e nevoie de modificarea Codului. Apoi, pe 24 mai 2011, CEDO insistă: crimele din 1989 nu se prescriu! Monica Macovei întăreşte insistenţele CEDO: legislaţia CEDO are prioritate în faţa dreptului intern român! Rezultatul? Ascuţindu-şi secera cu ciocanul, Ion Iliescu răcneşte: "CEDO este o instanţă care e în afara realităţilor istorice!"
Însă în tot acest talmeş-balmeş, un gest semnificativ se desprinde prin tragismul lui: cele două greve ale foamei - prima în 2009, iar a doua în 2010 -, care îl transformaseră într-un sac de oase pe Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie". Plus munca neobosită a Fundaţiei "Academia Civică" şi IICCMER pentru conservarea memoriei.
Într-o carte, un domn inteligent, Pascal Quignard pe numele lui, spune aşa: "Chestiunea politică este: să prevezi trecutul care pândeşte". Adică, să amâni repetarea vărsării de sânge. Ce a opus Ion Iliescu acestui raţionament, care poate fi şi o definiţie exactă a normalităţii politice? Religia negaţiei! Altfel spus, triumful amneziei.
5 minute. Atât! Măcar ultimele 5 minute ale vieţii ar trebui să şi le petreacă Ion Iliescu şi complicii lui într-o celulă. N-ar fi mult, dar ar fi suficient.
Sângele se usucă, călăii rânjesc
Îngropată adânc sub pături generoase de pământ şi iarbă, prin gropile comune ale patriei, ţinută sub şapte lacăte în arhivele SRI şi SIE, traficată la bucată în interpretările halucinante ale neo-marxiştilor de Dâmboviţa sau depusă, sub formă de mucegai, pe zidurile dărăpănate ale fostelor închisori politice. Iar peste toate acestea tronează, triumfător ca o eclipsă, o grotescă nălucire cu băscuţă leninistă numită Ion Iliescu. Pe 13, 14 şi 15 iunie s-au împlinit 21 de ani de la această afirmaţie: "Cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică, patriotică aţi simţit momentul dificil şi cu o dăruire exemplară v-aţi arătat gata să fiţi solidari cu puterea nouă". Cuvintele îi aparţin, desigur, lui Ion Iliescu, extrase din discursul de mulţumire rostit de căpetenia cripto-comunistă, pe 15 iunie 1990, în faţa miilor de mineri adunaţi la Romexpo.
