Armistițiul din oraș sirian Alep a fost prelungit cu 24 de ore, până vineri după-amiază, a anunțat Rusia. Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a spus că preşedintele Vladimir Putin a ordonat prelungirea aşa-numitei „pauze umanitare”, relatează News.ro.
Agenţia umanitară a ONU şi-a exprimat speranţa că sute de persoane bolnave şi rănite vor putea fi evacuate în acest interval.
Însă rebelii au respins armistiţiul şi ar fi continuat luptele. În plus, puţini locuitori ai Alepului ar fi ascultat îndemnul de a pleca.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat militanţii că „împiedică evacuarea populaţiei” şi a discutat telefonic despre acest lucru cu secretarul american de stat John Kerry.
Forţele siriene au deschis opt culoare umanitare - şase pentru evacuarea civililor, bolnavilor şi răniţilor şi două pentru retragerea rebelilor înarmaţi, dar care pot fi folosite şi de civili – însă acestea nu au fost folosite aproape deloc.
Fosta capitală economică a Siriei, Alepul a devenit unul dintre simbolurile războiului care devastează Siria din martie 2011 încoace.