Se plângea, ziele trecute, un bugetar, la o dezbatere din Parlament privind legea salarizării bugetarilor, că îi este ruşine cu salariul pe care îl are în prezent. Respectivul bugetar, de fapt o doamnă inspector fiscal din cadrul ANAF, spunea că are un salariu de 4.000 de lei, ruşinea sa venind din faptul că are în atribuţii controlarea multinaţionalelor şi, comparativ cu ce salarii au unii pe acolo, venitul său e foarte mic. 4.000 de lei, după 20 de ani vechime în muncă.
Tot zilele trecute, un alt bugetar, ceva mai de lux, Traian Băsescu, se plângea că pensia lui, de 3.000 de lei, este prea mică, după 44 de ani de muncă, timp în care a fost şi comandant de navă, şi ministru, şi primar general, şi parlamentar, şi preşedintele ţării. Uitând să spună că, pe lângă pensia normală, mai are o indemnizaţie pe viaţă, de fost preşedinte, de vreo 16.000 de lei lunar (160 de milioane de lei vechi), plus vreo 5.000 de lei lunar indemnizaţie de senator.
Cei doi reprezintă două tipologii reprezentative de bugetari. Primul, inspectoarea ANAF, consideră că 4.000 de lei e un salariu de ruşine. Asta în condiţiile în care salariul mediu în România este cam la jumătate, iar salariul minim la sfert din salariul ei. O fi chiar aşa de puţin 4.000 de lei? Poate, comparativ cu ce câştigă unii prin multinaţionale, mai ales cei din management, o fi mic. Dar de ce se compară cu salariile unor şefi din multinaţionale? Şi cine o opreşte să se angajeze la o asemenea multinaţională, pe un salariu cu care să nu-i mai fie ruşine? De fapt, mă îndoiesc că respectiva inspectoare a lucrat vreodată în altă parte decât la stat. I-a convenit la stat – mereu a fost mai comod, jobul e garantat pe viaţă, programul e program, zilele libere sunt zile libere, că na, aşa e la stat - dar a privit cu ciudă în ograda privaţilor cu salarii mari. Fără să se gândească că 95% din angajaţii din România, de la stat sau privat, câştigă cu mult sub 4.000 de lei pe lună. Şi fără să fi avut curajul să-şi încerce forţele în mediul privat, dacă tot se plăteşte aşa de bine.
Cât despre Băsescu, acesta este exact tiparul politicianului nesimţit. La fel, unul care nu a lucrat decât la stat, plătit de stat. Culmea, cel care se plânge de pensia lui mică de 3.000 de lei a guvernat ţara asta şi a contribuit la legile pe baza cărora se calculează pensiile. A, că sunt unii cu pensii nesimţite, de sute de milioane de lei vechi, da, este adevărat, dar tot din cauza lor, a politicienilor. Dar cum o fi să te uiţi în ochii a milioane de români, cu pensii de maxim 1.000 de lei, şi să te declari nemulţumit de a ta, de 3.000 de lei, pe lângă celelalte 200 de milioane de lei vechi primiţi lunar? Şi cine te-a obligat să fii primar, ministru, preşedinte, politician? Pentru pensie ai vrut de fapt să conduci o ţară?
În ambele cazuri vorbim de fapt despre o rupere cruntă de realitate, despre lipsa unui simţ al ridicolului şi, mai ales, despre ipocrizie. Una neruşinat de mare.
