Totul trece prin România ca prin brânză, nu întâmpină nicio rezistenţă. Comunism? Da, frate, comunism, care-i treaba? Dictatură? Da, frate, ce nu-ţi convine? Trecut însângerat prin închisorile comuniste? Du-te, frate, de aici, ce treabă avem noi cu ăia? Capitalism? Da, frate, capitalism, şi ce-i cu asta? Creştinism? Lasă, bre, asta-i de duminică aşa, câteodată! Uniunea Europeană? Da, frate, dacă ăsta-i mersul! Istoria României e ca natura, ca vântul şi ca ploaia. Ce poţi să faci dacă plouă? Stai şi te uiţi la ea. Şi dacă ai făcut frumos toată ziua şi ai căpătat ceva de haleală, atunci poţi să şi mănânci în timp ce te holbezi la picăturile de ploaie. Dacă bate vântul, te laşi uşor pe vine şi te joci cu un beţigaş în pământ până trece. Doar avem servicii, frate, avem de întreţinut familii, n-avem timp de tâmpenii din astea ce ţin de istorie, religie, civilizaţie bla, bla, bla.
Avem o ţară de vreo 20 de milioane de locuitori. E imposibil să găseşti 2, din cei 20 de milioane, care să privească în acelaşi sens. 20 de milioane de români - 20 de milioane de priviri absente, aşteptând să li se dea odată tonul după care să cânte. Nimic bun nu durează. Ceea ce se naşte dimineaţa, moare seara. Orice idee de bun simţ este reprimată rapid pe motiv că emiţătorul ba este prea scund, ba e prea înalt, ba este analfabet, ba este prea cult, ba vorbeşte prea încet, ba vorbeşte prea tare. Singurul lucru care ne iese întotdeauna - ceea ce trădează un adevărat talent naţional - este ştrangularea caprei vecinului. Privind cum cade-n bot capra vecinului simţim valuri de euforie. Chiar dacă ni se dă o capră la fel, nu suntem de acord. O refuzăm încrâncenaţi şi cerem neîndurători extincţia tuturor caprelor din lume. În rest, nu ne mai dorim altceva decât multă sănătate. Şi toate acestea mi se păreau mie c-ar fi de speriat.
Dar un tip cu oarece funcţii politice, puţintel beat, m-a prins la o masă şi a ţinut să-mi explice cu tot cinismul de care a fost în stare cum stă treaba cu românul. Uite, bă, care-i şmecheria... Îl iei pe român şi, mai întâi, îl înjuri. El o să fie mulţumit că nu l-ai bătut. Apoi îl laşi puţin şi-l iei şi la bătaie. O să geamă puţin, dar va fi fericit că nu l-ai violat. După ce-l violezi, o să vezi că tot nu zice nimic, o să fie fericit că nu l-ai dat afară de la muncă. Dar îl dai afară şi de la muncă. El o să spună că tot e bine, c-a rămas în viaţă. În cele din urmă îl omori. Şi el se va bucura c-a scăpat de taxe şi impozite.
E drept că m-a cam speriat tipul ăsta cu oarece funcţii politice. Mai ales că, având o asemenea "psihologie", are şi succes. Câţi or fi din ăştia? Tipii de genul ăsta nu-ţi omoară capra, ăştia te omoară pe tine şi-ţi iau capra. Brrrrr!
Prefer să rămân doar la convingerea cu "să moară capra vecinului".
Românul, capra şi istoria
Şi va mai trece puţin timp şi ne vom trezi brusc, ca după beţie, cu nişte rahaturi băgate-n mâini sau mai ştiu eu unde. Şi vom face frumos, ca vacile din America, după cum ne va spune cip-ul. Nici măcar o dezbatere publică n-au cerut românii. Aşa, ca idee, să li se explice cum funcţionează cip-urile, cine le-a făcut, care sunt riscurile şi ce garanţii se pot depune că toate chestiile astea fac doar atât cât ne asigură producătorii şi nimic mai mult.
