Ultima găselniță cu deschiderea școlilor doar pentru unitățile în care personalul didactic și nedidactic este vaccinat în proporție de peste 60% te lasă cu gura căscată. Pur și simplu nu îți vine să crezi la ce nivel absurd se poate ajunge cu campania de vaccinare. De fapt, am mai spus-o: maniera în care acționează guvernanții cu marionetele lor cu tot nu are drept principal scop VINDECAREA ci VACCINAREA. Nu voi relua temele cu numărul nejustificat de mare de vaccinuri achiziționate de România, cu faptul că unele doze – Dumnezeu știe câte – au expirat, cu noua realitate în care nu mai contează cum sunt transportate și depozitate serurile și nici cu ce tip te-ai inoculat mai întâi. E liber pe toată linia! Medicii de familie, de exemplu, le pot injecta pacienților și Pfizer. Rapelul la Johnson îl poți face și cu Pfizer sau Moderna... Se pot vaccina și copiii și gravidele și cronicii – mai ales ca să nu facă o formă gravă - și tot așa. Mai nou, acum nu mai ajunge vaccinarea pentru 70% din populația unei țări, este nevoie de peste 90% ca să dispară pericolul. Așa o fi! Mă preocupă, în schimb, care a fost logica președintelui Klaus Iohannis, “părintele” proiectului România Educată atunci când a trasat sarcina la televizor: redeschiderea unităților școlare cu peste 60% de vaccinați. Nu este vorba despre elevi. Nu! Ei nici măcar de testare gratuită nu au parte încă, deși atât sindicatele din învățământ cât și Consiliul Elevilor au subliniat necesitatea acestei operațiuni. Poate peste o săptămână! Între timp, copiii, de regulă asimptomatici, pot veni la școală, fizic bine mersi, acolo unde profesorii și nu numai sunt vaccinați în proporție de 60%. De ce nu 70% sau 80% sau 50%? Care-i explicația acestui 60%? Restul de 40% nu se va infecta de la elevii care vin cu Covid-ul la școală fără să știe că-l au? “Angajații din Învățământ, cobaii României”, acuză sindicatele pe bună dreptate câtă vreme la nivel național procentul de români vaccinați este de circa 35%. De ce ar trebui să fie profesorii mai cu moț? Nu cumva este discriminare? Nu cumva acei copii care pe același considerent absurd sunt siliți să rămână în on-line deși s-a demonstrat clar că un astfel de învățământ este ineficient, sunt discriminați? Ei nu au ce mânca, ce îmbrăca, au WC-ul în fundul curții, dar alde Iohannis și cu șleahta lui consideră că sunt dotați cu tablete și internet? RUȘINE! „Sunt studii care arată că copilul din mediul rural este, în medie, cu un an și jumătate în urmă față de copilul din mediul urban. Peste acest copil s-a mai adăugat un an jumate, e cu trei ani în urmă. Psihologia spune că, dacă un copil are o întârziere de mai mult de doi ani, el dă în tulburare de comportament. Dacă decalajul dintre vârsta mentală și vârsta cronologică ajunge la 2 ani lui îi trebuie terapie. Oricum aveam nevoie să recuperăm mulți copii din România. Noi nu avem cum să avem învățământ remedial, nu cred că ne imaginăm cât de sumbră e realitatea”, a atras atenția Oana Moraru, consultant educațional și fondator al școlii Helikon, referindu-se la consecințele închiderii școlilor. “Ratei ridicate a analfabetismului funcțional din România i se va adăuga, după închiderea școlilor, analfabetismul social. Este cea mai gravă consecință a pandemiei asupra sistemului de educație”, crede Oana Moraru.
Asta dacă ne referim la copii. Pe de altă parte, atât dascălii cât și părinții sunt împărțiți în două tabere : vaccinați și nevaccinați, iar zâzania întinsă deja în societate de mai-marii noștri, în frunte cu sinistrul Arafat se va răspândi cu repeziciune și în cancelarii, infectând Învățământul. Ghinion!