L-am votat pe Klaus Iohannis și când a câștigat primul mandat și când a candidat pentru al doilea. Variantele PSD la cele două rânduri de prezidențiale au fost fie jalnice (madam Dăncilă), fie periculoase (Victor Ponta, pe vremea când aroganța lui atingea culmi foarte înalte). Sunt dezamăgită! Foarte dezamăgită! Sigur, nu mă așteptam să văd un președinte jucător precum Traian Băsescu, cel mai bun om politic, după părerea mea, din perioada post-decembrie '89. Dar nici așa cum, după aproape 7 ani, Iohannis ni s-a dezvăluit. O slugă față de țările dezvoltate din UE, un președinte neimplicat în problemele grave ale țării. În afară de faza cu premierul Grindeanu, Ordonanța 13 și celebrii elefanți eu n-am reținut nimic spectaculos. Un fost liberal-șef care a vrut în permanență să controleze PNL și dacă nu i-a ieșit, a săpat la temelia incomozilor – vezi cazul Ludovic Orban. Un personaj cu cea mai mare influență, fiind ales direct de întregul popor, dar care nu a făcut NIMIC, nu a riscat NIMIC pentru a îndrepta lucrurile. Sincer, maniera în care ca o meliță, în perioada alegerilor parlamentare îndeosebi, dădea cu gura contra PSD nu m-a impresionat deloc. M-ar fi impresionat dacă reușea, de exemplu, participând la ședintele CSM să convingă magistrații că nu este în regulă să se pensioneze după doar 20 de ani de activitate. Că nu este în regulă să-și umfle veniturile cu o lună, două, înainte și apoi să se pensioneze cu o pensie specială mai mare decât salariul. Cum putea face lucrul acesta? Negociind, încercând cu argumente să înduplece magistrații de carieră că oricum vor avea pensii muuult mai mari ca majoritatea pensionarilor. Asta sigur, după ce, în prealabil, trebuia să facă vorbele cu madam Turcan, ministresa de la Muncă, amenințătoarea Raluca atunci când vine vorba despre pensiile speciale. Amenințări și atât! Pensiile speciale, cel puțin în cazul magistraților, vor rămâne la locul lor, c-așa-i constituțional. Asta nu înseamnă că o verificare temeinică n-ar fi scos la iveală manevrele dubioase cu creșterea veniturilor astfel încât să li se ceară surplusul înapoi magistraților care s-au murdărit umflându-și încasările. De altfel, mulți pensionari săraci au pățit-o cu această așa-zisă evaluare. Asta nu înseamnă că nu se putea da o lege și la noi care să le taie pensia procurorilor și judecătorilor condamnați pentru infracțiuni de corupție, așa cum este în multe state cu democrații vechi. Nu s-au întâmplat toate astea. Mai mult, președintele nostru nu și-a luat rolul de mediator în serios nici când a venit vorba de PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență). Ne-a lăsat pradă guvernului Cîțu deși putea, dacă era un patriot veritabil, să se așeze la masa negocierilor cu toate partidele parlamentare și să nu se lase până nu obține un acord. După cum a subliniat Cristian Diaconescu, liderul PMP, era nevoie inclusiv de acordul sindicatelor, al patronatelor din industriile afectate, astfel încât până la urmă cu toții să pună umărul. Cu siguranță PNRR-ul ieșea mult mai bine decât ce-au dus alde Cîțu și sinistrul Ghinea la Bruxelles și oricum aveam siguranță că cei care vor veni la guvernare se vor ține de program ca să nu pierdem banii. Bomboana de pe colivă este însă acest program România Educată un fel de “legacy” (moștenire) pe care Iohannis vrea s-o lase după cele două mandate. Doamne, câtă ipocrizie! După ce guvernanții noștri au închis școlile și fără a fi pregătiți au lăsat elevii mici și mari, dar și studenții să învețe carte on-line, cu niște profesori care – mulți – habar n-au să folosească noile tehnologii. După ce anul acesta s-au înregistrat medii foarte mici astfel că la Brăila s-a intrat la liceu cu media 2,46... după ce analfabeții funcțional și-au întărit rândurile, după ce abandonul școlar atinge cote din ce în ce mai mari, vii tu, monsieur le president, cu un soi de pact pe Educație, dar fără a chema partidele, sindicatele, asociațiile de părinți și elevi la consultări. Fără a te consulta cu marii dascăli ai României că sunt destui... Nicolae Manolescu, de exemplu, este unul dintre criticii acestei făcături. Trist... sau mai bine zis ghinion! Ca să-l cităm pe domnul președinte. Ghinionul generațiilor trecute, prezente și viitoare, devenite de sacrificiu după decembrie '89.
