Români, clonaţi-vă, ţara are nevoie de contribuabili!

Deci, în altă ordine de idei, există în România un anume dinamism, dus uneori până la nebunie, iar el se manifestă doar acolo unde se întâlnesc lăcomia, prostia, aroganţa şi dispreţul. Astfel se face că instituţia prezidenţială, parlamentul, consiliile judeţene şi municipale etc devin, prin filtrul celor patru "calităţi" enumerate mai sus, vedete incontestabile ale naţiunii. În fiecare din aceste instituţii ale statului zace câte o clocitoare care, la perioade determinate cu exactitate, fată, cu succes de 100%, rebuturi flămânde care, la rândul lor, toacă şi toacă şi toacă tot ce le pică-n gură, de la bani, bunuri şi idei până la oameni, sentimente şi istorie. În tot balamucul ăsta cu aer de cavou nu-ţi mai rămâne decât să-ţi dai, din când în când, palme peste faţă, ca să vezi dacă mai eşti în viaţă sau ai murit şi nu ştii. Şi cum poţi face acest experiment? Într-un singur mod: apelând la ARGUMENT.

Până la urmă, argumentul nu reprezintă tezaurul asupra căruia au exclusivitate "intelectualii", după cum spun unii kominternişti formaţi la şcoala contondentă a parului politic, ci un mod natural - uman, dacă vreţi! - al oricărui individ bine intenţionat de a se ancora într-o realitate socială. Argumentul are o calitate unică în spaţiul public: stârneşte ura în cei care şi-au făcut din reaua intenţie un mod de viaţă (mă refer la cei care, în primul şi în primul rând, au o problemă cu ei înşişi) şi-i aşază pe cei bine intenţionaţi într-o relaţie logică (altfel spus, clară) cu realitatea. Lipsa argumentului, în schimb, amestecă totul, suceşte minţile, strâmbă sufletele şi prosteşte tot omul.

Dar să ne aşezăm puţin şi pe partea practică... Crin Antonescu este mai bun decât Traian Băsescu. Bun, dar de ce? Care-i argumentul? Mai departe: Victor Ponta este mai bun decât Crin Antonescu. Iarăşi vine întrebarea: de ce, care-i argumentul? Unii vor un guvern de tehnocraţi, alţii unul politic. Dar unde sunt argumentele, adică unde-i "matematica" aceea care iese din sfera bârfei şi a simplei clevetiri? De unde să-ţi faci o idee despre ce ar fi mai nimerit dacă propunerea nu este însoţită de date concrete? De pildă, o uşoară creştere a salariului minim la 700 de lei, scăderea cotei unice de impozitare cu 4 procente şi reducerea contribuţiilor pe salarii cu 3%, matematic vorbind - repet, matematic! - duce la o gaură în buget de 2,2 miliarde de euro, chiar dacă Băsescu urăşte poporul, chiar dacă Iliescu îl iubeşte, chiar dacă Antonescu are bun simţ. Politic vorbind, se poate realiza enorm. Iată ce va face PSD-ul dacă dumneavoastră, "poporul", îl aduceţi la putere: va creşte salariul minim la 800 de lei, va scădea CAS la angajator cu 3%, va îngheţa preţul la energia furnizată populaţiei, va institui o taxă de numai 5% pentru - atenţie! - pâine, carne proaspătă, lapte, ulei şi zahăr, va depolitiza administraţia, va reduce evaziunea fiscală, va îndrepta lupta anticorupţie, va face plata integrală a subvenţiilor pentru agricultură, va compensa medicamentele cu 90% pentru pensiile sub 1.000 de lei. Auziţi cum sună? Ca un sâsâit...

Pentru ca o pensie de 20.000 să poată fi plătită, trebuie să muncească 200 de oameni şi, musai, să aibă un salariu de 1.000 de lei. Pentru ca salariul unui director din mediul bugetar să fie onorat - să zicem 5.000 de lei pe lună, ca medie - trebuie să muncească 50 de oameni, cu acelaşi salariu de 1.000 de lei pe lună. Pentru menţinerea acestui sistem social în care 250 de oameni prestează pentru un pensionar de lux şi-un director de instituţie publică ar trebui creată o maternitate naţională, în care să se producă pe bandă rulantă contribuabili. Imaginaţi-vă! România, maternitatea mondială, care dă naştere la nu ştiu câţi contribuabili pe secundă. Ca să nu mai zic că pentru a avea şi-un parlament de nesăţioşi în viitor, România ar trebui să dezvolte rapid un sistem de clonare. Ce să cloneze? Contribuabili, normal!