Unde sunteţi voi, miile de oameni, cărora părintele Traian Mazăre v-a sfinţit casele, v-a botezat copiii, v-a cununat, v-a împărtăşit, v-a citit dezlegări şi, nu în ultimul rând, v-a sfătuit când întunericul necazurilor v-a înghiţit? Patruzeci de ani părintele L-a slujit pe Dumnezeu, dar şi pe voi, cei care la bucurie, dar mai ales când neputinţele trupeşti sau sufleteşti v-au doborât, l-aţi chemat în ajutor. Unde sunteţi, oameni buni? Scriu şi îmi curg lacrimile pentru că nu pot accepta ca valul de ură, venin şi nedreptate să măture cu atâta răutate viaţa unui om, dăruită cu atâta sârg Lui Dumnezeu. Dar nu doar părintele a fost lovit cu atâta cruzime în aceste zile. Eu mă simt agresată de ura care curge pe reţelele de socializare, anihilând orice încercare de contracarare. Ştiu, nu este cool să crezi în Iisus Hristos! Cool este să loveşti Casa Domnului, să loveşti “popii”, să vrei “spitale şi nu catedrale”, ştiu toate acestea. Nimeni dintre cei care simt o plăcere perversă să lovească credinţa în Dumnezeu, moaştele sfinţilor, pelerinajele, preoţii, nu se-ntreabă: Cui foloseşte? Este spre binele societăţii româneşti să ne pierdem credinţa? Este spre binele societăţii noastre să ne pierdem speranţa? Este spre binele nostru să socotim că omul este cel mai tare din Univers şi că pentru faptele lui nu va răspunde niciodată în faţa nimănui? Oricum ar fi, oamenii trebuie să înţeleagă că este alegerea lor, dar pentru asta nu înseamnă că nu vor da nicicând socoteală. Reflectaţi, oameni buni! Şi voi, necredincioşii, gândiţi-vă că nicio acţiune nu rămâne fără reacţiune în Univers! Dar nu despre cei necredincioşi vreau să scriu! Este alegerea lor! Pe mine mă doare tăcerea celor credincioşi, mult mai mulţi, mult mai puternici, dar care, dintr-o ruşine inexplicabilă, au devenit laşi.
Eu refuz să asist neputincioasă la “răstignirea” unui preot care m-a luminat, care mi-a botezat copilul aşa cum rânduiala ortodoxă o cere, afundându-l cu totul în apa sfinţită. Am fotografii de la acel moment înălţător! Părintele Mazăre cu mânecile suflecate şi copilul meu scufundat în apa sfântă. Slavă Lui Dumnezeu pentru cum l-a călăuzit pe fiul meu de-a lungul vieţii! A tăcea când asişti la o nedreptate flagrantă este egal cu a fi complice, o spune cu vorbele Lui, în pilde, şi Mântuitorul nostru în Noul Testament.
Îl cunosc pe părintele Traian Mazăre de 30 de ani şi de vreo 27 este duhovnicul meu. Mult bine mi-a făcut! Multe sfaturi mi-a dat!
În primul rând, părintele Mazăre nu este un ipocrit! Nu a ezitat niciodată să dojenească vreun enoriaş care a uitat de smerenie, căci smerenia este la mare căutare în faţa Domnului. Sigur, repet, este alegerea fiecăruia să fie cum vrea, dar dacă alegi Calea Domnului nu poţi păşi altfel decât smerit. În al doilea rând, părintele Mazăre este habotnic, când vine vorba de Sfintele Taine. Iar Taina Botezului…Ei bine, filmuleţul care a “oripilat” televiziunile sau site-urile dornice de trafic şi audienţă, nu arată altceva decât un preot stresat să înfăptuiască Sfânta Taină a Botezului aşa cum scrie în rânduiala Bisericii Ortodoxe, fără a ţine bebeluşul dezbrăcat minute în şir. Avea nevoie de cineva să-i ţină straiele pentru că micuţul plângea şi se agăţa de ele. Când nişte tineri l-au ajutat, se aude limpede pe înregistrare: “Aşa copii!”. Cu ce-a greşit? De unde până unde s-a autosesizat Poliţia?! Dumnezeule, ce “infracţiune” anchetează poliţia noastră care-i lasă liberi pe-alde Băncuţă, Buricea şi alţi asemenea “nepericuloşi”? Repet, ce anchetează poliţia? Sfânta Taină a Botezului transformată de televiziuni în rele tratamente aplicate minorului? Dar dacă părinţii n-au depus plângere despre ce mai vorbim? Cumva despre zelul şefilor poliţiei brăilene în faţa televiziunilor şi a şefilor de la Bucureşti? Toţi suntem egali în faţa Domnului, staţi liniştiţi, stimaţi poliţişti! Nu e de competenţa dumneavoastră să-l judecaţi pe părintele Mazăre!
În fine, puţin îmi pasă dacă mă judecaţi voi, cititorii, pentru ce-am scris. Dar dacă o faceţi, nu uitaţi cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: “Cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura”- Luca, cap. 6, 38.
Şi încă ceva: în nevolnicia mea abia acum 2 ani am citit Cartea Cărţilor. Dar de atunci o tot recitesc! Cuvintele Mântuitorului îmi dau aripi! Mă încarcă! Îmi dau putere! Aşa că nu mă sperie valul de ură care va urma acestui editorial pentru că am speranţa că va trezi şi conştiinţa celor mulţi, mult mai mulţi, care ştiu în sufletul lor că am dreptate.
