A trecut ceva timp de când n-am mai simţit aşa o revoltă vizavi de ura, răutatea şi nedreptatea scuipate sub “acoperământul” unor conturi false! Judecând în acest fel, punând etichete mizerabile - şi de către cine? - unui tânăr aflat la început de drum, care a ales să se implice activ nu doar comentând din spatele calculatorului şi sub identitate falsă, nu e de mirare că Brăila e muuuult mai jos decât majoritatea municipiilor din ţară. Suntem campioni la “hatereală”, dar şi la mizeria, şi la propriu şi la figurat, de pe străzi. De la ce m-am luat, ca să zic aşa? Ei bine, de la iniţiativa primarului Marian Dragomir de a-l invita pe Gabriel Ion, un student de 21 de ani, cu un CV impecabil la vârsta lui, să-i devină consilier şi la faptul că acest tânăr a ales să se implice. Vorbim de asumare şi când vine vorba despre primarul Dragomir, şi când vine vorba despre Gabriel. Ca dovadă, nici nu s-a aşezat bine pe scaunul de consilier că postacii de serviciu plus alţii pe care, efectiv, nimic nu-i mai scoate din acreala şi preţiozitatea cu care comentează articolele noastre sau aiurea pe reţelele de socializare, s-au pus pe aruncat cu rahat. Ce m-a şocat a fost cine a început bombardamentul: ei bine, Adrian Zamfirache, despre care, cu siguranţă, mulţi dintre dvs nu-şi mai aduc aminte că a candidat şi pe la primărie, că a făcut rahatul praf pe la PNŢCD, că a fost parcă şi consilier local sau judeţean, iar la vremea aceea am aflat că era vai de mama lui în ceea ce priveşte cariera şi traseul personal. Acum? Cică locuieşte în Bucureşti, nu zice cu ce se ocupă pe pagina sa de facebook, nici ce studii are, este prieten cu vreo 49 de inşi printre care Cătălin Stancu de la USR, Marian Căpăţână, Cosmin Răzmeriţă (Pro România), Cheorghe Chiru (PNŢCD) şi e divorţat. Să-i fie de bine! Dar acest ins, care sincer, nu ştiu cu ce se laudă la vârsta pe care-o are, zice de Marian Dragomir că e gol, că e un balonaş care face fâs. Aşa o fi! Dar cine-l judecă? Faptul că a avut curajul să-şi ia consilier personal un tânăr capabil - nu un Rândunică de pe la partid - care poate spune public, cu subiect şi predicat, ce l-a deranjat dacă pleacă supărat de la Primărie, pentru că şi asta este o posibilitate, înseamnă o asumare din partea lui Dragomir. Şi pentru asta îl respect, mai ales că cine-l cunoaşte ştie că are o personalitate dominantă. Iar noi în relaţia Gabriel Ion – Marian Dragomir îi vom ţine partea primului. L-am cunoscut la sfârşitul anului trecut pe Gabi: un tânăr inimos, cu credinţă în Dumnezeu, care vrea să facă, nu să stea să aştepte de la alţii, iar el doar să critice! Respect pentru asta! Sigur, actualul primar şi-a făcut calcule că împuşcă doi iepuri dintr-un foc: are în coasta lui un tânăr cu viziune, dar dă bine şi în an electoral pentru colegii de generaţie ai lui Gabi. Normal, Marian Dragomir este politician de ani de zile. Ce i-a împiedicat însă pe ceilalţi lideri de partide din Opoziţie să atragă astfel de tineri în organizaţiile lor? Îmi aduc aminte că în urmă cu mulţi ani, după ce Cristinel Stoica Popa a revenit în ţară şi în Brăila după ce a absolvit o facultate de prestigiu în SUA, ziarul i-a luat un interviu impresionant. Imediat le-am spus PERSONAL liberalilor brăileni să încerce să-l coopteze în organizaţia de tineret. Aş! De atunci însă, numărul tinerilor elevi sau studenţi inteligenţi şi implicaţi în activităţi civice, cu atitudine şi cultură politică a crescut substanţial. Radu Andrei, Alex Tatomir, Cezar Barbu, Gabriel Moise, Radu Tîrhoacă, Bogdan Gălăţanu, Rareş Voicu, sunt doar câteva nume. Sunt doar câţiva dintre mulţii tineri minunaţi din Brăila, inimoşi, implicaţi şi nu în ultimul rând inteligenţi. În afară de Cezar Barbu, cooptat în “Brăila Nouă” a lui Lucian Căprariu, de restul n-am auzit să fi primit vreo invitaţie de la PNL, USR, PLUS, ProRomânia, ALDE şi de ce nu, de la PSD. Aceleaşi figuri triste o să le vedem cap de listă la localele din vara asta? Aceeaşi boşorogi vor conduce şedinţele prin CLM, prin CJ? Aceiaşi inşi care lipsesc de la şedinţele de comisii, aceiaşi inşi care habar n-au ce votează vor face parte din miniparlamentele locale? Fiul lui...Soţul lui...amanta lui...Se pare că da!
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.