RER abandonează Brăila și lasă tomberoanele pline în caniculă. Șantaj cu gunoiul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

RER abandonează Brăila și lasă tomberoanele pline în caniculă. Șantaj cu gunoiul

operatorul unic de salubritate și-a încetat activitatea, începând din dimineața zilei de marți, 11 iunie, pe motiv că autoritățile brăilene nu au fost de acord să majoreze tariful plătit de populație și agenții economici • plecarea intempestivă a RER din Brăila este cu atât mai de neînțeles cu cât instanța de judecată i-a respins cererea de reziliere a contractului • Primăria a demarat procedura pentru declararea stării de urgență și desemnarea unui nou operator de salubritate, la nivel de municipiu, prin procedură simplificată

 

 

 

Operatorul unic de salubritate RER SA refuză să își mai continue activitatea în Brăila, iar consecința imediată este că, din dimineața zilei de marți, 11 iunie, nu au mai fost colectate deșeurile de la abonații casnici și agenți economici, nici în municipiu și nici în județ. Primii care s-au lovit de această situație au fost brăilenii domiciliați în cartierele de case, de pe străzile unde, conform graficului, marțea era zi de colectare a deșeurilor menajere și a deșeurilor reciclabile (hârtie sau plastic, după caz). Locatarii străzilor respective au constatat cu surprindere neplăcută că nu mai trece nicio autospecială RER să ridice gunoiul scos în fața porții. Situația este cu atât mai gravă cu cât ne aflăm în plină caniculă, iar la temperaturile diurne situate în jurul valorii de 35 de grade Celsius nu-i convine nimănui să țină în curte tomberoane încărcate cu gunoi menajer... Marți a fost prima zi în care Brăila nu mai beneficiază de un serviciu de salubrizare. Vor urma și alte zile, și cu cât vor fi mai multe cu atât situația va deveni mai de nesuportat. Conducerea Primăriei dă asigurări, însă, că se face tot posibilul ca problema să fie rezolvată cât mai repede astfel încât toți cetățenii, care și-au achitat deja cu bunăcredință taxa de salubritate, să sufere cât mai puțin din cauza acestei situații.

 

De ce s-a ajuns aici

După cum se știe, RER a solicitat o majorare a tarifelor percepute populației și agenților economici, pe motiv că actualele tarife nu mai acoperă costurile activității și că iese pe pierdere. Cererea de majorare a fost formulată către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ECO Dunărea Brăila, entitatea mandatată să coordoneze activitatea de salubrizare în municipiul Brăila și în toate Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT), respectiv comunele din județul Brăila. În această calitate, ADI ECO Dunărea a semnat cu RER contractul de operator unic de salubritate care a intrat în vigoare în luna martie 2023. După ce i s-a respins cererea de majorare a tarifelor, RER a notificat ADI ECO Dunărea, în luna martie a acestui an, că va mai activa în Brăila doar trei luni, respectiv până la data de 10 iunie a.c., inclusiv. ADI ECO Dunărea Brăila și toate primăriile asociate, luând act de motivele exprimate prin notificarea de reziliere, au mers pe calea justiției, solicitând instanței de judecată anularea notificării de reziliere și obligarea Asocierii RER Ecologic Service SRL să-și execute în continuare obligațiile asumate prin contract.

Tribunalul Brăila a stabilit că, în conformitate cu procedurile legale, RER nu poate rezilia unilateral contractul încheiat cu ADI ECO Dunărea pe motiv că nu i se aprobă majorarea de tarif. Din punct de vedere legal, a stabilit instanța, în situația în care ADI ECO respinge cererea de majorare, RER trebuia să se adreseze instanței de judecată pentru a solicita să i se facă dreptate. De asemenea, chiar dacă adunarea generală a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară nu ar fi adoptat, în termen legal, hotărârea privind aprobarea sau neaprobarea tarifului solicitat, RER nu avea posibilitatea legală de a solicita rezilierea contractului ci trebuia să se adreseze Autorității Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (A.N.R.S.C), care are competența de a stabili tariful.

În consecință, Tribunalul Brăila, a dispus anularea notificării de reziliere a contractului încheiat de RER - în calitate de operatoric unic de salubritate în județul Brăila - cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO Dunărea Brăila.

După această decizie a instanței, autoritățile brăilene au sperat că RER va renunța la decizia de a-și încheia activitatea în municipiul și județul nostru. Numai că, așa cum anunțase anterior, RER și-a stopat activitatea pe 11 iunie, lăsând brăilenii cu gunoiul în soare...

Cotidianul nostru a încercat să obțină un punct de vedere de la RER. Ni s-a transmis, însă, doar că decizia instanței nu este una definitivă și că va face recurs față de decizia Tribunalului Brăila, războiul din Justiție urmând să fie mutat, astfel, către instanțele superioare.

 

 

Ce se întâmplă în continuare

Primarul Brăilei, Marian Dragomir, a anunțat pe o rețea de socializare că, după ”fuga RER”, se caută soluții pentru ca problema să fie rezolvată cât mai repede posibil, prin desemnarea în regim de urgență a unui operator de salubritate care să activeze, în primă instanță, doar pe raza municipiului.

RER A FUGIT DIN BRĂILA, DEȘI AM CÂȘTIGAT ÎN PRIMĂ INSTANȚĂ: PROBLEME MARI CU SALUBRIZAREA PENTRU CĂ NU AM VRUT SĂ CREȘTEM TARIFUL, DAR LE REZOLVĂM, AȘA CUM AM FĂCUT DE FIECARE DATĂ!!!

(...)Prefectura Brăila a transmis către Comitetul Național de Situații de Urgență (CNSU) toate documentele în vederea declarării STĂRII DE ALERTĂ PE SALUBRIZARE! CNSU va declara azi, 11.06.2024, Starea de Alertă pe salubrizare doar după ce a constatat că RER nu a mai adunat gunoiul. ADI ECO mandatează fiecare Primărie să facă propria achiziție pentru salubritate până la finalizarea procedurii privind o nouă licitație pe tot județul. Primăria Brăila a demarat azi, 11.06.2024, procedura de desemnare a noii societăți de salubrizare. ORICE PROCEDURĂ DEMARATĂ ANTERIOR DATEI DE 11.06.2024 ERA NELEGALĂ și trebuie să respectăm legea indiferent cât de mare este presiunea sau necesitatea! Vă rog mult să înțelegem că trecem printr-o situație dificilă, dar o rezolvăm noi și pe aceasta în câteva zile! Nimeni nu va plăti nimic în plus la salubrizare, nici măcar 1 leu, iar singurii care vor plăti pentru această situație vor fi chiar cei de la RER!!!”, a transmis primarul Dragomir. Acesta dă asigurări că desemnarea unui nou operator pentru municipiul Brăila se va rezolva în doar câteva zile.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro