De unde furia aceasta a murdăririi şi degradării mediului înconjurător? După cum stau lucrurile, principalul vinovat este lipsa de educaţie a maselor manelizate şi OTV-izate până la cele mai profunde straturi ale cugetului şi simţirii. Iar peste toată această îndobitocire, patronează suveran corupţia şi lipsa de implicare şi eficienţă ale autorităţilor, care nu sunt în stare să îndrepte lucrurile. În loc să întreprindă ceva concret, măcar să aşeze câteva tomberoane pe malul Dunării, iar apoi să-i amendeze de să-i usture buzunarul pe nesimţiţii care îşi lasă deşeurile pe nisip, autorităţile statului nu ştiu decât să paseze motanul responsabilităţii de la una la alta. Direcţia Apelor zice că e treaba primăriilor din Brăila şi Chiscani, primăriile zic că Direcţia Apelor trebuie să se ocupe. Şi tot aşa se contrazic de ani de zile, lăsând plajele în voia nesimţirii. Lacu Sărat a încăput pe mâna unei firme private care în fiecare vară se laudă că o să facă din plaja de acolo raiul pe pământ. N-a făcut nimic, de zece ani, dar nici nu s-a găsit nimeni care să-i forţeze pe acţionari să se ţină de cuvânt, fiindcă lacul pe care îl administrează nu este al lor sau al mamei lor, ci al Brăilei şi al turiştilor care ar vrea să-şi cheltuie banii aici, dar n-o fac, de scârbă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.