Proiectul cu noile norme metodologice de aplicare a Legii 416/2001, privind venitul minim garantat, stabileşte condiţii dure de acordare a ajutorului social. Astfel, după cum ne-a informat printr-un comunicat Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPS) Brăila, potrivit noilor prevederi, stabilirea dreptului la ajutor social şi la alocaţie pentru susţinerea familiei se realizează pe baza unei liste a bunurilor ce conduc la excluderea solicitantului de la acordarea drepturilor respective. Lista "neagră" se referă la clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti, motociclete, motorete, scutere şi autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile. Pe aceeaşi listă mai sunt menţionate autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze, şalupe, bărci cu motor, iahturi, utilaje agricole, utilaje de prelucrare agricolă şi de prelucrat lemnul. De asemenea, persoanele care vor ajutor social nu trebuie să deţină obiecte de artă, bijuterii şi metale preţioase peste 100 grame, obiecte de cristal şi porţelan de mare valoare, blănuri de valoare mare, obiecte de colecţie, şi nici aparatură electronică sau depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei. Pe lista cu bunuri interzise mai apar terenurile intravilan sau extravilan cu o suprafaţă totală mai mare de 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală, terenuri extravilane în zona montană cu potenţial productiv. Şi deţinerea de animale şi păsări îi poate lăsa pe beneficiari fără ajutor social, asta dacă au peste 2 bovine, peste 25 capete de păsări, peste o cabalină, 3 porcine, 5 ovine/caprine, 5 familii de albine sau peste 10 capete de iepuri de casă. "Deţinerea unuia din bunurile menţionate conduce la excluderea acordării ajutorului social, alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei", se arată în comunicatul semnat de directorul executiv al AJPS Brăila, Anca Vasiliu.
În plus, celor care nu îşi achită obligaţiile către bugetul local (impozite) li se suspendă dreptul la ajutor social.