A fost într-o seară. Doar în una, dar magnifică. O seară de poveste, în care Regala aceea pustie - pe care zilnic o bat la pas, şi căreia îi ştiu cu ochii închişi toate rănile, toate durerile - a prins viaţă pentru câteva ore. Ore în care n-a mai contat nici culoarea clădirilor, nici simetria dalelor, nici lipsa sau prezenţa coşurilor de gunoi, nici zidurile părăsite, nici locatarii pestriţi, nici câinii aciuaţi pe lângă magazine. Pentru câteva ore, nimic n-a mai contat. Căci o bucurie cu care nu m-am mai întâlnit demult prin Brăila a prins în mrejele ei tot şi toate. Sub umbreluţe, la lumina reflectoarelor, n-a mai fost loc decât de încântare, zâmbete şi... amintiri. Senin, asta am văzut pe feţele tuturor celor care, în acea seară de sărbătoare, au întors spatele aglomeraţiei de pe Faleză şi au venit în Centrul Vechi, demonstrând că şi inima Brăilei mai poate fremăta frumos. Chiar dacă numai pentru o seară. Doar una, dar magnifică.
Categoric, “Folk sub umbreluţe” a reuşit să scoată din case o altfel de lume. O lume pentru care în muzică nu doar ritmul contează, ci şi mesajul şi profunzimea versurilor. Şi mă bucur că pentru o seară lumea aceasta a fost suficient de mare încât întregul eveniment să fie un real succes. Şi mă mai bucur că în lumea aceea mare, printre cei mulţi din generaţia mea, cea care a crescut odată cu Cenaclul Flacăra, am remarcat şi tineri, inclusiv grupuri de liceeni. Şi nu doar atât. Lângă mine, de exemplu, o doamnă şi-a sunat sora, în Franţa, şi împreună au ascultat aproape tot concertul. La fel un adolescent care şi-a sunat mama şi tot împreună au cântat şi trăit vers cu vers. Şi am mai văzut în jur telefoane deschise, probabil cu acelaşi scop. De aceea chiar n-aş şti să vă spun câţi au trăit cu adevărat povestea de sub umbreluţe, dar vă asigur că oricât or fi fost de puţini, oricât or fi fost de mulţi, toţi au trăit-o frumos. Pentru că Leonard Puia, Florin Lazăr, Marian Ionescu şi Claudiu Ene ne-au oferit nu „Carre de folk”, ci CARE de bucurie, de amintiri, de emoţii. Şi da, miraculos, au reuşit să dea timpul înapoi şi să ne ofere şi o fărâmă din adolescenţa ori tinereţea de care întotdeauna ni se face atât de dor. Şi tot miraculos, prin cântecele alese, ne-au reamintit de nevoia de libertate, de mesaj, de cuvânt cu valoare, de aspiraţii înalte, de spectacolul viu în care zeci, sute de glasuri să fredoneze şi să simtă la unison. Iar pentru toate acestea, dar şi pentru calitatea întregii reprezentaţii, toţi patru merită cu prisosinţă mulţumirile şi felicitările noastre, la fel şi gazda lor, Cătălin Curcă, dar şi organizatorul, Primăria Brăila.
Sper doar ca acest eveniment să nu fie singurul. Întâmplări frumoase de genul „Folk la umbreluţe”, care se adresează şi celuilalt segment de public, cel care nu se regăseşte în decibelii, hărmălaia şi fumul de pe faleză, organizate mai des ar putea scoate din letargie nu doar strada cândva regală ci întreg Centrul Vechi. Un loc încărcat de istorie, de legendă, care merită cu prisosinţă astfel de poveşti în acorduri de chitară, dar, mai ales, un astfel de public minunat.
De aceea, indiferent de vârstă, rang, avere, funcţie, pentru tot ce s-a-ntâmplat sub umbreluţe, vă salut brăileni în adidaşi! Te salut generaţie-n blugi!
