Reformă la stat să fie, dar să o simţim şi noi! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Reformă la stat să fie, dar să o simţim şi noi!

Într-adevăr, nu le-au mai fost majorate lefurile, aşa cum de altfel li se garantase în cazul unora, chiar prin adoptarea unor legi, pe ici pe colo le-au mai fost tăiate din prime, iar în ultimele două luni din anul trecut le-au mai scăzut un pic veniturile, din cauza acelui concediu fără plată de patru zile, dar în ansamblu au fost protejaţi de stat faţă de efectele crizei economice. Spre deosebire de sistemul privat, unde nu numai că nu s-au mai dat prime ori s-au îngheţat salariile, dar au fost chiar diminuate, în medie cu 20%, iar concediile de patru zile fără plată sunt, de fapt, concedii pe perioadă nedeterminată, singura plată fiind cea a ajutorului de şomaj. Iar în această situaţie sunt nu puţini, ci sute de mii de oameni. În timp ce instituţiile de stat au rămas în continuare funcţionale, în mediul privat s-au închis zeci de mii de firme care contribuiau cu ceva la bugetul de stat.

Oricum, ceea ce face în prezent guvernul cu sistemul bugetar este doar o mimare a reformei adevărate. Până la urmă, aplicarea treptată a unei grile unice de salarizare şi eventuala disponibilizare a unor suplinitori nu rezolvă problemele din sistemul de stat. Este nevoie de disponibilizări, dar nu pentru că trebuie făcute nişte economii de bani la buget. Într-adevăr, în realitate, există o mulţime de instituţii de stat cu personal supradimensionat, iar asta se observă mai ales atunci când, ajuns cu vreo treabă într-un asemenea loc, eşti trimis la vreo şapte ghişee ca să ţi se pună patru ştampile, cinci semnături, două avize şi trei numere de înregistrare, iar după ce ajungi la ultimul ghişeu din angrenaj, ţi se trânteşte gemuleţul acela în nas, pe motiv că s-a intrat în pauza de masă. Dar există şi instituţii cu deficit de personal ori fără resurse materiale pentru a-şi putea desfăşura activitatea măcar în parametrii apropiaţi de firescul unei ţări care se vrea a fi membră a Uniunii Europene.
Problemele din sistemul bugetar sunt mult prea multe şi prea complexe ca să creadă cineva că îngheţarea salariilor sau nişte disponibilizări făcute mai ales în rândul celor care nu au un sprijin politic vor face ca lucrurile să meargă într-adevăr mai bine. Se pune prea puţin accent pe profesionalism, competenţă, eficienţă şi mai ales pe devotament nu faţă de şeful direct sau cel de partid, ci faţă de meseria în sine şi faţă de cel pentru care lucrezi într-adevăr ca angajat al sistemului de stat: contribuabilul. Atunci când respectul faţă de meserie şi faţă de cetăţean vor deveni adevăratele criterii de menţinere în funcţie sau de angajare la stat, sistemul bugetar va fi într-adevăr unul reformat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro