Să urli la cei care nu-ţi împărtăşesc punctul de vedere, să-i faultezi cât poţi pe oamenii de afaceri care atentează la lucrările din bani publici la care visezi şi tu, să-i dai afară din serviciu pe cei despre care ai auzit că te vorbesc de rău, să vrei să cenzurezi o piesă de teatru pentru că nu-ţi place ţie, să ţipi la poliţiştii despre care crezi că-ţi sunt subordonaţi pentru a elibera permisul de conducere al nu ştiu cui, toate astea şi multe altele sunt expresia faptului că adânc în mintea oamenilor-lift stă înfipt reflexul tiraniei. Modelul lor de a relaţiona cu cei din jurul lor. Cu plebea. Cu supuşii.
Problema cu oamenii-lift nu este că ei există, ci că societatea le permite ascensiunea. Că actualul sistem politico-administrativ încurajează parazitarea structurilor statului de astfel de indivizi. Cum scapi de ei? Cu legea în mână sau cu bâta pe umăr?
Părerea mea este că revoluţiile pornesc din interior şi că doar partidul care l-a promovat poate, el singur, să scape de un personaj ca Stancu, de exemplu, că Ministerul Administraţiei, singur, poate scăpa de un personaj ca Stoianovici. Dar pentru asta e nevoie şi ca cei mici, oamenii de rând din aceste structuri, să înţeleagă nocivitatea oamenilor-lift. Apoi ar mai fi o problemă: odată înlăturaţi, trebuie ştiut că o altă cohortă de oameni-lift stau la subsol, gata-gata să pornească în goana nebună către acoperiş.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.