Recomandari importante pentru prevenirea imbolnavirilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Recomandari importante pentru prevenirea imbolnavirilor

Ministerul Sanatatii recomanda autoritatilor din zonele de risc sa asigure si sa supravegheze respectarea cu strictete a masurilor privind prevenirea imbolnavirilor in rindul populatiei. Trebuie evitat pe cit posibil contactul cu pasarile infectate (vii sau moarte) precum si cu suprafetele sau obiectele contaminate cu excrementele acestora.
Ca si in cazul altor infectii, una dintre cele mai importante practici preventive este spalatul pe miini cu atentie si frecvent, cu apa si sapun, operatie care indeparteaza potentialele surse de infectie de
pe piele si ajuta la prevenirea transmiterii bolii. In lipsa sapunului si daca miinile nu sint vizibil murdare, se poate folosi alcool. Este interzis consumul de pasari care au fost in contact cu cele
infectate sau moarte, precum si a oualor de la pasarile infectate.
Pentru eliminarea oricarui risc, ouale si carnea de pasare trebuie cumparate numai din magazine specializate, avizate sanitar veterinar. Nu trebuie consumate produse neprelucrate termic sau
incomplet prelucrate termic, inclusiv mincaruri care contin singe provenit de la acestea.
La prepararea hranei, trebuie separata carnea cruda de cea prelucrata termic sau de alimentele care sint gata de consumat. Nu trebuie folosit acelasi cutit sau instrument de taiat pentru a pregati
carnea cruda si alimentele care sint gata de consumat.
Intre operatiile de manipulare a alimentelor crude si a celor prelucrate termic trebuie sa se recurga obligatoriu la spalarea pe miini. Nu trebuie pusa carnea prelucrata termic pe aceeasi farfurie sau suprafata pe care a fost asezata inainte de a fi prelucrata.
Toate alimentele provenite de la pasari, inclusiv oua sau singe, trebuie prelucrate termic cu atentie. Galbenusurile de oua nu trebuie sa fie lichide sau sa se prelinga. Deoarece virusurile gripale sint
distruse de caldura, temperatura pentru prelucrarea carnii de pasare trebuie sa fie mai mare de 70 de grade Celsius. Inainte de a pregati ouale trebuie ca acestea sa fie spalate cu apa si sapun, dupa care cei care le prepara trebuie sa se spele pe miini. Nu trebuie sa fie consumate oua fierte moi sau folosite oua crude in alimente care nu vor fi prelucrate termic (de ex. maioneza). Cei care umbla cu oua crude sau pasari trebuie sa se spele pe miini. Toate instrumentele sau suprafetele folosite trebuie spalate atent cu apa si sapun.
Cei care cred ca au fost expusi gripei aviare trebuie sa-si urmareasca starea de sanatate timp de zece zile. Daca au febra, tusesc au dificultati in respiratie sau daca se imbolnavesc in aceasta perioada trebuie sa consulte un medic. Va fi evitata automedicatia in situatia aparitiei unor simptome de infectie acuta respiratorie, stare febrila si va fi solicitat un consult medical.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro