De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Dacă vrei să fii liber, acordă clipa de libertate fraților tăi. Ceea ce nu dai mereu acum nu poți avea. Oferă clipa de libertate și o vei avea. Aici este tot Cerul și toată sfințenia.
Reamintirea lui Dumnezeu este totuna cu reamintirea libertății, fiindcă ce este mai liber decât Iubirea? Și ce este mai Sfânt decât Ea?
Vrei să-L ataci pe Dumnezeu? Atacă-ți fratele și libertatea lui și atunci iadul ți se așterne la picioare, drept propria ta creație și doar a ta. Pentru că din Iubire, Liber, Dumnezeu le-a făcut pe toate „bune foarte”.
„Și a privit Dumnezeu toate câte a făcut și iată erau bune foarte” (Facerea, 1, 31)
„viață și moarte ți-am pus eu astăzi înainte, și binecuvântare și blestem. Alege viața ca să trăiești și tu și urmașii tăi” (Deuteronom 30, 19)