Şi asta pentru că nici preşedintele, dar nici primarul nu ştiu cum e să ai un venit atât de mic, să ai familie, copii, rate, facturi, probleme. Nici premierul şi nici parlamentarul nu se pot pune cu adevărat într-o astfel de postură din simplul motiv că n-au avut niciodată un venit atât de mic. Nici ministrul şi nici şeful de consiliu judeţean n-au fost nevoiţi să trăiască vreodată atât de rău. Indiferent de funcţia ocupată sau de partidul din care fac parte, toţi aceştia trăiesc într-o lume paralelă realităţii cotidiene a omului simplu. Ei au impresia că o grevă spontană nu poate fi niciodată declanşată pur şi simplu din cauză că unor oameni le-a ajuns cuţitul la os. Dimpotrivă, tot timpul văd conspiraţii, aranjamente, chestii premeditate şi bine calculate. Niciodată nu vor putea crede că o formă de protest poate fi iscată pur şi simplu din disperare. Nu, vor vedea intenţii ascunse, manipulări, tentative de lovitură de palat... Din spatele fumuriu al maşinii de serviciu, din viteza girofarurilor şi din casele de protocol sau viloaiele păzite în care locuiesc, adevărata stare de fapt şi realitatea înconjurătoare par cu totul altele pentru guvernanţi. Şi nu doar pentru cei de acum.
Din perspectiva lor, România se rezumă cel mult la nişte cifre: PIB, creştere economică, încasări bugetare, depăşirea planului la amenzi, număr de alegători, număr de votanţi, membri de partid... În lumea lor, poporul e o mulţime de pensionari, salariaţi, elevi, asistaţi sociali, patroni, moguli. Pentru ei, ţara este doar un loc în care se pot face bani mulţi şi afaceri multe. Iar de acolo, de sus, din lumea lor, guvernanţii nu mai pot fi niciodată readuşi cu picioarele pe pământ. Nici măcar atunci când sunt nevoiţi să stea ascunşi în palatele lor sau să fugă cu elicopterul.
