• ”Siguranţa elevilor este periclitată de ignoranţa cadrelor didactice şi a personalului administrativ” • Consiliul Judeţean al Elevilor Brăila condamnă modul în care Colegiul “Murgoci” a gestionat cazul adolescentului înjunghiat săptămâna trecută în faţa liceului
Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Brăila reacţionează faţă de evenimentul nefericit petrecut săptămâna trecută lângă Colegiul Naţional “Gh. M. Murgoci”, când un adolescent a fost înjungiat ziua în amiaza mare, şi condamnă modul în care conducerea liceului a gestionat acest incident.
“Considerăm că siguranţa elevilor, atât în incinta, cât şi în zona apropiată liceului, este periclitată de ignoranţa cadrelor didactice şi a personalului administrativ, motiv pentru care cerem o schimbare de paradigmă din partea acestor actori ai sistemului de învăţământ din toate şcolile şi liceele brăilene”, transmite CJE prin intermediul unui comunicat de presă remis redacţiei noastre.
Liderii elevilor invocă prevederi ale Statutului Elevului, unde se stipulează la art. 6, alin. (4) că “elevii au dreptul să îşi desfăşoare activitatea în spaţii care respectă normele (...) de protecţie civilă”. De asemenea, CJE Brăila arată că în conformitate cu Legea 35/2007, unităţile de învăţământ sunt responsabile de siguranţa elevilor. Mai mult decât atât, Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP) prevede existenţa unei comisii permanente specifice, ce are ca scop prevenirea violenţei din mediul şcolar.
“Cu toate că există numeroase prevederi legale ce ar trebui să împiedice astfel de incidente, pe data de 21.01.2020, mai mulţi elevi înscrişi la două licee din municipiul Brăila au fost victimele unor violenţe verbale şi fizice, în faţa Colegiului Naţional «Gheorghe Munteanu Murgoci», incidente ce nu au fost aplanate de către paznicul şcolii, martor la cele întâmplate, şi nici anunţate organelor de poliţie. Este regretabil faptul că, deşi învăţământul românesc este, la nivel declarativ, centrat pe elev şi pe nevoile sale, de multe ori, beneficiarul primar al educaţiei este pus în pericol de ignoranţa autorităţilor publice locale, care nu asigură, conform Legii 1/2011, paza corespunzătoare în unităţile de învăţământ preuniversitar. Finanţarea deficitară a învăţământului brăilean reprezintă o problemă reală, pe care Consiliul Judeţean al Elevilor Brăila a reliefat-o de-a lungul timpului. Poate că acum, când acest aspect ajunge să pună în pericol în mod real viaţa elevilor brăileni, autorităţile locale vor lua atitudine”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Brăila.