Războiul gunoiului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Războiul gunoiului

Unul din patru brăileni din municipiu fentează taxa de salubritate. Din aproximativ 180.000 de persoane, cât se estimează că este populaţia stabilă a oraşului nostru, doar 135.000 s-au trecut de bunăvoie pe lista contribuabililor, ceea ce înseamnă un grad de conformare voluntară de circa 75%. Pentru restul de 25%, funcţionarii Primăriei va trebui să ducă un război din poartă-n poartă. Astfel, reprezentanţi ai administraţiei vor merge din uşă-n uşă pentru a-i găsi şi "încasa" pe toţi cei care vor să se strecoare prin ochiurile plasei sistemului public de colectare şi să nu plătească cei 7 lei lunar - taxă de salubritate. În varianta cea mai optimistă, municipalitatea se aşteaptă să strângă la buget circa 12,4 milioane lei, de la 148.000 de brăileni, iar până acum a încasat 7 milioane. La prima vedere, cifrele sunt încurajatoare, însă nu trebuie să uităm că mulţi brăileni au preferat să achite taxa pe întreg anul curent. Prin raportare la datele oficiale care, după cum aminteam mai sus, iau în calcul doar circa 148.000 de plătitori, rezultă că sunt deja "lipsă la apel" mai bine de 13.000 de brăileni. Numai pentru aceştia veniturile neîncasate se ridică la circa 1 milion de lei. Dacă refacem calculul şi ne raportăm la întreaga populaţie, adică la 180.000 persoane, diferenţa în minus creşte la 3,78 milioane lei. La aceştia se adaugă vreo 0,6 milioane lei neîncasaţi din 2003 - 2004, de pe vremea când brăilenii plăteau taxa de salubritate tot la ghişeele Primăriei.

A trecut jumătate de an de când municipalitatea a instituit taxa de salubritate cu titlu de obligaţie fiscală pentru fiecare cetăţean al urbei şi primele statistici arată un lucru îngrijorător: unul din patru brăileni are de gând să tragă ţeapă bugetului local cu cei 7 lei lunar/persoană - valoarea taxei.
Potrivit datelor prezentate în raportul şi regulamentul care însoţesc hotărârea de Consiliu Local Municipal privind această taxă, la calculul bugetului aferent s-a mers pe următoarea ipoteză: municipiul are o populaţie de puţin peste 200.700 persoane din care, conform Recensământului din 2013, vreo 15.600 erau plecate din ţară. Rămânea, aşadar, o populaţie stabilă undeva la circa 185.200 persoane. Mai departe, raportat la gradul de conformare voluntară a brăilenilor în ce priveşte plata taxelor şi impozitelor locale (circa 80%), a rezultat că municipalitatea se bazează pe 148.163 contribuabili, de la care ar urma să încaseze circa 12,4 milioane lei. Cum arată lucrurile acum, la jumătate de an? Doar 135.000 de brăileni s-au înscris la Primărie drept plătitori de taxă, bugetul fiind alimentat până în prezent cu încasări de aproximativ 7 milioane de lei.
Discutând strict despre numărul de persoane, se observă că lipsesc la"apel" circa 13.100 de persoane, dacă ne raportăm la estimarea optimistă a municipalităţii - 148.163 persoane. Lucrurile devin însă mult mai grave dacă luăm în calcul populaţia stabilă a municipiului, circa 180.000 persoane (în ipoteza în care numărul celor plecaţi din ţară de la Recensământ până acum a mai crescut cu 5.000 persoane). Şi asta pentru că diferenţa în minus urcă la 45.000 persoane. Cum se reflectă aceste minusuri în bugetul local? Păi, la o diferenţă de 13.000 persoane avem 1,09 milioane lei (13.000 x 7 lei x 12 luni), iar în varianta de 45.000 persoane neluate în evidenţă ca plătitori, suma urcă la 3,78 milioane lei!
Dacă vorbim despre suma efectiv încasată la 6 luni - circa 7 milioane lei, la prima vedere pare un rezultat bun pentru că target-ul pe întreg anul este de 12,4 milioane lei. Totuşi, nu trebuie omis faptul că mulţi brăileni au preferat să se achite de obligaţie pe un an întreg, ceea ce înseamnă că ţinta de încasări pe acest an va fi greu de atins, mai ales când deja avem între 13.000 şi 45.000 de brăileni care vor să fenteze bugetul local.

Simionescu: "Pe procedura codului fiscal vom trece la recuperarea sumelor datorate"

Şi administraţia locală priveşte cu îngrijorare această situaţie, spunând că va apăsa pedala de acceleraţie pe partea de identificare a tuturor contribuabililor şi apoi de colectare a banilor la buget, inclusiv prin executare silită. "Sunt brăileni care plătesc lunar taxa ori care preferă plata trimestrială sau la semestru, dar sunt şi persoane care au plătit pe întreg anul. Avem o situaţie la jumătate de an privind numărul de persoane luate în evidenţă drept plătitori ai taxei de salubritate. Vom analiza cu maximă atenţie lucrurile pentru fiecare gospodărie în parte, după care, pe procedura codului fiscal, vom trece la aplicarea paşilor legali, pornind de la notificări, până la înfiinţarea de popriri. Toţi brăilenii trebuie să înţeleagă că taxa de salubritate este obligatorie şi trebuie să ne obişnuim să şi plătim pentru acest serviciu", a spus primarul municipiului, Aurel Simionescu. De asemenea, funcţionarii Direcţiei Finanţelor Publice Locale din cadrul Primăriei Brăila au explicat că deja au fost trimise notificări pentru toţi chiriaşii care ocupă spaţii din fondul locativ public, iar în paralel se fac confruntări de date cu Evidenţa Populaţiei privind naşterile de la început de an şi până în prezent. De asemenea, se fac comparaţii şi cu informaţiile solicitate de la Asociaţiile de Proprietari privind numărul de persoane din blocurile pe care le administrează. Una peste alta, promisiunea Finanţelor Primăriei este aceea că nu vor fi brăileni care să scape de plata taxei de salubritate.
Şi totuşi....

Peste 8.000 de dosare cu datornici la taxa de salubritate din 2003 - 2004

Îngrijorarea autorităţii locale vine şi în contextul în care Serviciul de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărie Locală (SUPAGL) Brăila se chinuie şi acum să colecteze taxa de salubritate datorată de unii brăileni pentru perioada 2003-2004. O statistică în acest sens arată că serviciul are în lucru nu mai puţin de 8.379 de dosare pentru tot atâtea gospodării, ai căror ocupanţi nu şi-au plătit taxa de salubritate de 3,5 lei/persoană/lună. Valoarea cumulată a sumelor datorate SUPAGL este de circa 0,6 milioane lei, iar instituţia se chinuie an de an cu instituirea de popriri, de cele mai multe ori pe venituri din pensii, dar şi din salarii sau asimilate acestora. "De exemplu, anul acesta avem instituite prin Casa Judeţeană de Pensii Brăila 96 de dosare de popriri şi în curs de lămurire şi implementare alte 62 de dosare, atât la CJP, cât şi la Inspecţia Muncii pentru venituri din salarii. Anul trecut, din popriri instituite prin CJP în cazul a 591 de dosare, s-a reuşit recuperarea sumei de aproape 142.000 lei. De asemenea, am ajuns la 252 de dosare cu titulari decedaţi, context în care se complică lucrurile, întrucât ar trebui să ne îndreptăm împotriva moştenitorilor, fiind vorba de o creanţă bugetară. Mai încercăm şi prin Direcţia Socială să identificăm familiile care datorează taxă de salubritate şi ne dorim ca, pe viitor, la întocmirea unui dosar de ajutor sau la viza anuală, să se solicite şi o adeverinţă de la SUPAGL că nu datorează taxă de salubritate, astfel încât să ne recuperăm sumele cuvenite", ne-a declarat Dan Apostol, directorul SUPAGL Brăila.
Reamintim că urmare a deciziei Consiliului Local Municipal, în perioada 2003 - 2004, brăilenii au avut obligaţia de a plăti taxă de salubritate în valoare de 3,5 lei/persoană/lunar, Serviciul de Gospodărire Locală fiind cel care a administrat colectarea.

Potop de amenzi pentru aruncarea deşeurilor în stradă. Efect egal cu zero

În timp ce autorităţile locale fac eforturi pentru colectarea taxei de salubrizare, disciplinarea brăilenilor care îşi aruncă gunoaiele pe domeniul public pare a fi un război pierdut, în ciuda zecilor de amenzi care se dau săptămânal pe această temă. Numai pe parcursul săptămânii trecute au fost sancţionaţi 19 brăileni, cu amenzi în valoare totală de 4.925 lei, aplicate conform Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 5 din 2003. Potrivit Poliţiei Locale, respectivii indivizi au fost depistaţi în timp ce aruncau deşeuri pe domeniul public. Un alt flagel este reprezentat de căruţaşii care adună de la populaţie deşeuri - în special moloz provenit din demolări - şi îl transportă la marginea municipiului, aruncându-l în locuri devenite de-a lungul timpului adevărate gropi de gunoi neautorizate. Pe parcursul săptămânii trecute au fost prinşi şi amendaţi şase astfel de indivizi. Sancţiunile ce le-au fost aplicate se ridică la suma totală de 1.375 lei. Totuşi, este puţin probabil ca problema să se rezolve. "Sancţiunile nu rezolvă problema. A avut efect, în urmă cu câţiva ani, măsura confiscării căruţelor, însă aceasta nu se mai poate aplica în prezent deoarece a fost declarată neconstituţională, printr-o decizie a Curţii Constituţionale a României", ne-au explicat surse din cadrul Poliţiei Locale Brăila. (Florentin COMAN)

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro