PSD - lider în K1 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD - lider în K1

Mai întâi ne-a relatat cum l-a alergat pe Vanghelie, cu intenţia declarată de a-i şifona un picuţ nasul. Apoi, cu mari păreri de rău, a povestit, în aplauzele ciracilor de partid, cum era gata-gata să-i aplice o corecţie fizică lui Boc, dar a fost împiedicat, frate! În cele din urmă, ca să sublinieze esenţa doctrinei sale politice, a făcut public faptul că se simte pregătit şi de o cafteală cu Băsescu. În scurtele pauze pe care le ia de la aceste campanii medievale, baschetbalistul nostru dă o fugă la Realitatea Tv, unde Dumitrescu, cel mai îngrijorat şi responsabil român din România, îi pune retorice întrebări apocaliptice, la care bătăuşul naţional de inspiraţie social-democrată răspunde, copilăreşte, ca un îngeraş. Cum este evident că nu de la Titulescu a învăţat toate astea, ne întrebăm atunci pe unde şi-o fi făcut "şcoala"? Zece cărţi a citit, deci este intelectual, doar el a stabilit teorema asta. Dar, totuşi, unde s-a specializat? Răspunsul e tot atât de simplu ca şi gândirea victoriană: de prin textele din manele. N-a trecut mult timp de când - e bine să ne amintim, să întocmim o sinteză - Victor Ponta era surprins în ipostaze romantice, cu urechile înfipte într-o manea cu oftaturi şi jurăminte de răzbunare, doborât de letalul lirism al poziţiilor procreative, cu ochii umezi şi catifelaţi de iubirea năprasnică dintre o minoră cheltuitoare şi un peşte.

În aceste condiţii, îmi explic eu, a ieşit Gheorghe Bunea Stancu mai întărit, după cum spunea Balcan, din alegerile PSD. Încă înainte ca Ponta să ajungă preşedinte, Gheorghe Bunea Stancu făcea la Brăila politica "trasului în bot". Şi nu disimula deloc, chiar îşi luase viteză ca să ţintească "botul" fostului prefect, Ilie Lascu. De aceea, probabil, preşedintele CJ a fost numit să adune cotizaţiile de partid. Acţiunea de colectare se va face prin împărţirea generoasă de picioare în gură şi înjurături judeţene. Oricum, în comparaţie cu Ponta, care-i intelectual cu zece cărţi citite, Gheorghe Bunea Stancu e "om de acţiune". Pentru succesul desanturilor sale administrative nu este nevoie de zece cărţi, ci de transcrierea corectă a două cuvinte: Concivia şi Tancrad.

Aşteptăm veşti noi şi de la Radu Mazăre, care nu se încurcă în rahaturi din astea de doi lei, ci pune pe el uniforma de nazist şi la război, nene, cu tunul, tancul, samba şi parapanta!

Va fi o vară explozivă, un adevărat festival!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro