Proxeneti braileni condamnati in Franta | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Proxeneti braileni condamnati in Franta

Doi braileni din comuna Viziru au fost arestati si urmeaza sa fie extradati in Franta, unde au fost condamnati la ani grei de inchisoare pentru proxenetism. Brailenii faceau parte dintr-o retea de 11 proxeneti, care au facut bani de pe urma mai multor fete, unele din ele chiar minore, din cinci judete ale tarii.

Proxenetii au fost retinuti, ieri, in urma unei actiuni desfasurate de politisti din cadrul Compartimentului Urmariri al Serviciului de Investigatii Criminale. In urma descinderilor domiciliare efectuate, oamenii legii i-au identificat si retinut pe Radu G. (46 de ani) si Arun G. (30 de ani) ce erau urmariti in plan international. Ulterior, brailenii au fost prezentati la Curtea de Apel Galati, care a emis mandate de arestare pentru primele 30 de zile. "Buna colaborare dintre autoritatile franceze, reprezentate de doi ofiteri de politie francezi si Directia Generala de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, prin efectuarea in comun, pe teritoriul Romaniei, a verificarilor in teren si a audierilor, incepind din octombrie 2003, pina in aprilie 2004, inclusiv in Braila, a dus la anihilarea acestei retele de proxeneti. Radu G. si Arun G. au fost arestati in baza mandatelor emise de Curtea de Apel Galati si urmeaza a fi intocmite formele legale de extradare in favoarea autoritatilor franceze", a precizat agent Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presa al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila.
Brailenii erau cautati ca sa-si execute cei opt, respectiv cinci ani de inchisoare pentru savirsirea, pe teritoriul Frantei, a infractiunii de proxenetism in forma agravanta, pedeapsa la care au fost condamnati, in lipsa, in iulie 2005, de Tribunalul de Mare Instanta din Paris. Acestia au facut parte dintr-un grup format din 11 persoane, cu virste cuprinse intre 23 si 46 de ani, din Braila, Ialomita si Iasi, ceilalti noua executindu-si pedepsele in Penitenciarele Fleury si Fresnes din Franta. In perioada 1 ianuarie 2002 - 18 noiembrie 2003, proxenetii au ajutat, protejat si obtinut beneficii de pe urma practicarii prostitutiei de catre 14 tinere cu virste cuprinse intre 15 si 29 de ani, ce fusesera racolate in acea perioada din judetele Braila, Galati, Ialomita, Prahova si Calarasi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro