Conform protocolului de comasare prin absorbţie dintre UNPR şi PIN, "organele de conducere ale PIN, atât cele de la nivel central, cât şi cele de la nivel local şi de la nivelul Organizaţiei Municipiului Bucureşti vor fi incluse în structurile corespunzătoare ale UNPR". Mai mult, potrivit înţelegerii, "preşedintele PIN (n.r., Lavinia Şandru) va deveni vicepreşedinte al UNPR la nivel naţional, desemnarea sa în această funcţie urmând a se face imediat", iar "preşedinţii structurilor locale şi ale municipiului Bucureşti ale PIN devin vicepreşedinţi ai organizaţiilor corespunzătoare ale UNPR".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.