Nu mai este vorba despre gafe, despre greşeli de exprimare, despre grabă în citirea unor texte, despre bâlbe despre care să râzi. Este vorba despre prostie pură. Prostie în cel mai grav şi literar sens. Pornind de la premierul României, Viorica Vasilica Dăncilă, al cărei nivel intelectual este unul critic, la o grămadă de miniştri, secretari de stat, consilieri etc din zona Puterii. Prim-ministrul acestei ţări, persoana care ar urma să conducă Guvernul şi pe perioada în care România va deţine preşedinţia Consiliului UE, este probabil singurul demnitar despre care poţi afirma că este prost fără să te simţi în vreun fel jenat de importanţa funcţiei sale. Pentru că da, funcţia este una de înaltă demnitate publică, dar persoana este praf! Iar funcţia s-a compromis odată cu nivelul persoanei. Iar când prostia are un asemenea reprezentant la nivel înalt, de ce s-ar simţi cineva din arcul guvernării jenat sau vinovat de o prostie debitată în spaţiul public?
Daea compară incinerarea porcilor infestaţi cu pestă porcină cu cuptoarele de la Auschwitz. N-are nicio problemă, este în continuare în funcţie, cine ar putea să-l dea jos? Ieri, un secretar de stat din Ministerul Tineretului ne îndemna să ne punem Centenarul pe „tricoaie” - în loc de tricouri. Cine este atât de prost încât să ajungă la un asemenea plural pentru cuvântul tricou? Alaltăieri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere ne îndemna să apelăm la rude sau „popi” atunci când o să avem nevoie de poliţie. Nimeni nu răspunde însă pentru prostiile debitate, iar expresia „prostia se plăteşte” pare transformată, în epoca PSD-ALDE, în „prostia e o virtute”.
Râdem, glumim, dar treaba este extrem de serioasă. Am mai spus-o şi s-a dovedit practic: aproape că nu există nicio ieşire publică a „prim-ministresei” în care să nu trântească o prostie. Dar scena cu „confuzarea” Capitalei Muntenegrului cu cea a Kosovo – un stat a cărui existenţă nu este recunoscută de România şi a cărui independenţă a rezultat în urma unui război complex şi sângeros din fosta Iugoslavie – nu este doar jenantă, este de-a dreptul revoltătoare.
La câteva zile după, ministrul Apărării vorbea despre temerea Rusiei în contextul în care pe teritoriul României, la Deveselu, există „rachete balistice”, adică de atac, în loc de rachete interceptoare, adică de apărare. O confuzie extrem de gravă care, în condiţii ceva mai tensionate, ar putea duce cel puţin la o gravă criză diplomatică între Rusia şi NATO/SUA/România, ba chiar şi mai rău. O declaraţie iresponsabilă, tâmpă şi extrem de periculoasă. O declaraţie care frizează logica şi care te face să te întrebi dacă nu cumva a fost făcută intenţionat, tocmai în scopul declanşării unor războaie diplomatice, care să scoată România de pe harta lumii civilizate – spaţiu în care, încă, se mai află.
Pentru că, de fapt, acesta este adevăratul pericol: România să iasă din cărţile oricărui scenariu comun de dezvoltare europeană, din cauza prostiei care guvernează ţara la nivel înalt. Poate că nu-şi dă seama, dar coaliţia de guvernare PSD-ALDE face României şi românilor, doar prin această politică a prostiei, un rău mult mai mare decât toţi cerşetorii, interlopii şi hoţii şi decât toate clanurile locale aciuate prin lume la un loc. Ni se duce buhul nu doar de ţară condusă de hoţi şi corupţi, ci şi de proşti cu P mare. Iar prostia se dovedeşte a fi mai periculoasă decât hoţia. Pentru că ştiu şi responsabilii statelor civilizate că, în definitiv, cu un hoţ te mai poţi lupta şi învinge, dar cu un prost chiar n-ai nici o şansă.