Dacă nu vor fi contestaţii, lucrările ar putea începe încă din toamnă
Imediat după semnarea contractului de finanţare în data de 22 iulie, primarul municipiului, Aurel Simionescu estima că ar fi posibilă începerea efectivă a lucrărilor încă din această toamnă, dar numai în condiţiile în care, dacă se va ajunge la contestaţii, acestea să fie rapid soluţionate. Trebuie precizat că prin anunţul de licitaţie se stabileşte calea de atac: Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iar ca organism competent în procedura de mediere Curtea de Apel Galaţi. În plus, edilul-şef a explicat că lucrările vor fi efectuate cel mai probabil pe tronsoane, începând din zona Bariera Călăraşilor spre ieşirea din municipiu pe şoseaua Dig Brăila - Galaţi. Pentru a reduce stresul locuitorilor din zonele afectate de lucrări, şi pentru asigurarea fluenţei traficului de maşini şi călători, municipalitatea ar urma să stabilească un plan împreună cu furnizorii de servicii de utilitate publică.
Potrivit informaţiilor prezentate de Ministerul Dezvoltării la semnarea contractului de finanţare în data de 22 iulie, valoarea totală a proiectului este de 29,679 milioane euro din care 24,846 milioane euro reprezintă valoarea eligibilă a proiectului. Din totalul eligibil, 19,962 milioane euro vin de la comunitatea europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 4,884 milioane euro este contribuţia beneficiarului proiectului, adică efortul financiar suportat de la bugetul local. Mai trebuie adăugat că proiectul de reabilitare a Bulevardului Dorobanţilor a fost iniţiat de către fostul primar liberal Constantin Cibu, însă, deşi proiectul a primit un punctaj bun la evaluare, nu a fost trecut pe lista de finanţare alcătuită de guvernul liberal, pe motiv că preţul final ar fi fost prea mare.