Mergi la conţinutul principal

Proiectil găsit într-o curte din satul Olăneasca

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila s-a deplasat, marţi, 14 aprilie, în satul Olăneasca, comuna Salcia Tudor, pentru a ridica în condiţii de siguranţă un proiectil exploziv calibrul 85 mm. Acesta a fost găsit într-o gospodărie din sat, în timpul executării unor lucări agricole. Deşi într-o stare avansată de oxidare, proiectilul ar fi putut provoca o nenorocire dacă era manevrat neglijent. Din fericire, cei care l-au găsit au anunţat autorităţile, iar bomba a fost îndepărtată fără probleme, urmând să fie distrusă prin detonare în poligonul de specialitate de la Muchea.
ISU Brăila reaminteşte că, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, elementele de muniţie descoperite întâmplător nu trebuie atinse sau lovite. Ele trebuie lăsate pe poziţie până la venirea autorităţilor competente. Topirea elementelor metalice, tăierea cu fierăstrăul, cu scule electrice sau prin sudură sunt strict interzise.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro