Tot mai multe unitati de invatamint brailene s-au implicat, in ultima jumatate de an, in proiecte si programe educationale coordonate de Inspectoratul Scolar Judetean Braila si initiate de Ministerul Educatiei si Cercetarii sau de alte asociatii active in domeniul educatiei, agentii si institutii abilitate in acest sens. Potrivit datelor oferite de inspectorul responsabil cu proiectele de cooperare internationala, Madalina Vlad, aproape ca nu exista scoala sau gradinita din municipiu si chiar din judet, care sa nu se fi implicat cel putin intr-un proiect educational. De curind, s-a finalizat cu succes Proiectul "Sub Stelele Europei: valori europene - valori ale satului romanesc", initiat de centrul Educatia 2000, in care au fost implicati, direct, aproximativ 30 de elevi si opt cadre didactice de la Grupurile Scolare "Valsan" Faurei, Insuratei, "Matei Basarab" Maxineni si Liceul "Anghelescu" Ianca. Ca urmare a participarii la proiect, fiecare unitate de invatamint a primit o finantare de aproape 500 de euro destinata achizitionarii echipamentelor si consumabilelor necesare desfasurarii activitatilor de proiect. De asemenea, scoli ca "Fanus Neagu", Grupurile Scolare "Mihail Sebastian", "Edmond Nicolau", "Matei Basarab" si Scoala Gropeni s-au implicat intr-un proiect pilot al ministerului intitulat "Dezvoltarea cetateanului activ pe baza educatiei informale in scoala", pe baza caruia fiecare scoala a realizat un studiu de caz privind tema propusa. In scurt timp, acestea vor primi un certificat, ca scoala pilot, iar membrii echipei vor primi certificat de participare. Sub egida Agentiei Nationale Antidrog Bucuresti, 12 licee, grupuri scolare si colegii nationale din municipiu au realizat un proiect unic pe tara, intitulat sugestiv "Drogurile", care are ca pricipal obiectiv realizarea unei lucrari colective "Drogurile - istoric, evolutie, efecte si tratament". Odata finalizata lucrarea, la inceputul lunii octombrie, aceasta va fi pusa in circulatie in scoli pentru desfasurarea orelor de dirigentie. Activitati instructiv-educative cu tematica apa si importanta ei pentru viata au desfasurat, in perioada martie - iunie, un numar de 10 scoli din judet, premiile acordate la final fiind asigurate de Regia Autonoma Apa. In aceeasi perioada, aproximativ o mie de elevi de clasa a IV-a din 60 de unitati de invatamint au participat la programul "Clasa Euro patru" patronat de Delegatia Comisiei Europene in Romania. In perspectiva integrarii in Uniunea Europeana, un program care s-a bucurat de o participare numeroasa din partea scolilor din municipiul si judetul Braila a fost "Spring Day", coordonat de Comisia Europeana. In baza acestui proiect s-au desfasurat activitati instructiv - educative cu tematica europeana si comunicare electronica cu scoli din spatiul european.