Mergi la conţinutul principal

Proiect de peste 150.000 euro pentru romii brăileni

Municipalitatea brăileană va administra un proiect în valoare de peste 150.000 euro, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai din comunitatea de romi din Colonia de la km 10. În acest scop, Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului (UATM) Brăila, în parteneriat cu "Grupul de Iniţiativă din comunitatea romă Colonie km. 10" şi Organizaţia Neguvernamentală "Asociaţia ARIN", a obţinut fonduri de la Guvernul României, prin Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în cadrul Programului de Intervenţii Prioritare (PIP). Prin intermediul proiectului integrat "Preluarea apelor uzate de la locuinţele din Colonia de la km 10" se vor realiza conducta de canalizare pentru preluarea apelor uzate, pe componenta de mică infrastructură, precum şi activităţi de informare şi protecţia mediului, pe componenta de servicii sociale. În cadrul acestor activităţi se vor realiza informarea şi documentarea, pregatirea terenului, realizarea unei perdele forestiere, amenajarea spaţiilor verzi dintre blocuri etc. Valoarea proiectului este de 168.640 euro, dintre care valoarea grantului este de 115.340 euro, iar diferenţa o reprezintă contribuţia locală. Grantul acordat pentru realizarea proiectului este completat de o contribuţie a comunităţii de 46,21% , contribuţie ce constă în bani şi voluntariat. Finanţarea, acordată sub forma de grant, va fi administrată de UATM Brăila, în calitate de agent de gestiune al proiectului. Deciziile importante privind proiectul se vor lua în cadrul Grupului de coordonare al proiectului, format din reprezentanţi ai UATM Brăila şi parteneri. Grupul de coordonare al proiectului a fost instruit în diverse aspecte ale managementului de proiect, în proceduri de achiziţii publice şi de contabilitate, el fiind responsabil de supervizarea execuţiei lucrărilor şi de organizarea contribuţiei membrilor comunităţii. Prin intermediul Grupului de Coordonare a Proiectului comunitatea va fi informată periodic şi va fi implicată în monitorizarea participativă a rezultatelor. Pe parcursul realizării proiectului, FRDS va asigura sprijin tehnic şi monitorizarea pentru buna desfăşurare a activităţilor, urmărind cheltuirea fondurilor alocate. Se estimează că de rezultatele proiectului Preluarea apelor uzate de la locuinţele din Colonia de la km 10 vor beneficia 135 de locuitori ai comunităţii de romi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro