Birourile notariale sau de arhitectură, cabinetele individuale de avocaţi, medici sau asistenţi sociali şi alţi reprezentanţi ai profesiilor liberale se pot înscrie în programul "Rabla" secţiunea destinată persoanelor juridice. Asta în urma unor modificări aduse programului după ce au existat solicitări în acest sens.
Mai precis, prin modificarile aduse ghidului de finanţare, în acest moment sunt eligibile şi organizaţiile profesionale care îşi desfăşoară activitatea în una din formele de exercitare a profesiei liberale, după cum a anunţat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, care gestionează programul Rabla, Adrian Gearâp. "Am luat în calcul solicitările venite din partea acestor organizaţii care îşi doreau să achiziţioneze o maşină prin programul Rabla. Astfel, dacă deţin calitatea de proprietar, acţionează în nume propriu şi au sediul profesional în România, acum îşi pot depune dosarele la Administraţia Fondului pentru Mediu pentru înscrierea în program", a mai declarat Adrian Gearâp.
Prin Programul "Rabla" pentru persoane juridice, care a început anul acesta pe 30 aprilie, Administraţia Fondului pentru Mediu a emis 3.000 de tichete în valoare de câte 6.500 de lei, acordate la casarea unei maşini mai vechi de opt ani pentru achiziţionarea unui nou autovehicul. Pe lângă tichetul de 6.500 de lei, pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă un eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce CO2 mai mică de 100g/km şi respectiv achiziţionarea unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. Cei care optează pentru autoturisme care au mai mult de una dintre aceste caracteristici beneficiază de maxim două eco-bonusuri, adică de o reducere suplimentară de 1.000 de lei.
Anul trecut, în cadrul "Rabla" pentru persoane juridice, când au fost alocate tot 3.000 de tichete, au fost distribuite 1.670 cele mai multe fiind solicitate şi obţinute de Poşta Română - 132 şi Ministerul Afacerilor Interne - 105.