Program de casă nouă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Program de casă nouă

Chiar şi aşa, volumul creditelor cu dobânzi subvenţionate a fost modest comparativ cu cererea uriaşă. În consecinţă, a apărut Agenţia Naţională pentru Locuinţe, instituţie menită să acorde credite ipotecare celor care vor să construiască, să cumpere ori să-şi modernizeze casa. Mai cunoscut este însă programul ANL de construcţii de locuinţe pentru tineri în regim de închiriere, ajuns acum în fază de saturaţie - dar nu din cauza ofertei generoase, ci a intereselor de tot felul care au făcut ca Agenţia să investească, de exemplu, într-un cartier de lux în Bucureşti cu locuinţe la preţuri mult sub cele ale pieţei, dar şi a crizei care a blocat creditarea celor dispuşi să achiziţioneze apartamentele în care stau cu chirie. Astfel, banii investiţi în celebrele blocuri galbene nu s-au mai întors la ANL, iar deschiderea altor şantiere a devenit tot mai dificilă.

Tot criza pare să fie acum cheia deblocării acestui proces. Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat un nou program de investiţii, "Prima Casă". Noutatea constă în excluderea limitei de vârstă (35 de ani) pentru persoanele care intenţionează să-şi ia pentru prima dată o locuinţă şi garantarea de către stat a 80 la sută din valoarea împrumutului. La o valoare maximă a creditului de 60.000 de euro, miliardul de euro pus la bătaie de Guvern ar ajunge pentru cel puţin 16.500 de tranzacţii. Imediat după anunţarea lansării programului, politicienii au început să pluseze. Mircea Geoană a urcat oferta până la 50.000 de credite, poate şi pentru faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei aparţine PDL, şi nu PSD. Dar, până la urmă, nu va conta cine are gura aurită, ci ca toată campania să nu cadă în derizoriu precum cele dinaintea ei. În definitiv, este mai mult decât un impuls pentru reluarea tranzacţiilor imobiliare: mai înseamnă şi o gură de oxigen pentru domeniul construcţiilor, cu efect direct asupra forţei de muncă ocupată în acest sector economic. Cu o singură condiţie: avantajul să fie şi de partea cumpărătorilor, nu doar a celor care vând, adică a samsarilor imobiliari.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro