Traversăm o perioadă grea, incertă, cu repercusiuni pe termen lung. Intern şi extern suntem în miezul unui butoi de pulbere. Când va izbucni este doar o chestiune de timp. Când e problema, nu dacă. Pentru că de izbucnit va izbucni. Şi, mi-e teamă, că va fi un incendiu violent, iar noi vom privi neputincioşi, pentru că nu vom avea la îndemână nicio unealtă viabilă, eficientă.
Nu sunt adepta teoriei conspiraţiilor, departe de mine gândul că cineva “ne lucrează” pentru a ne împuţina, ori ca să-şi vândă marfa, ori să salveze planeta de la nu ştiu ce. Sunt basme! Realitatea noastră este alta şi e una mult mai urâtă. Şi nu la coronavirus mă refer, el doar va amplifica efectele. Efectele unui alt virus, mult mai virulent, mai nimicitor, mai generator de pagube, dezvoltat pe o tulpină autohtonă, ce are la bază indiferenţa, nesimţirea, bătaia de joc. Pentru că asta face virusul nostru intern, pe care de 30 de ani ne chinuim să-l izolăm fără nicio şansă de izbândă. Ne distruge încet dar sigur. Iar numele lui este simplu: PSEUDOPOLITICIAN, de tip A (AGRESIV). Un agent patogen nimicitor, realmente ucigaş... de vise, de speranţe, de încredere.
În aceste zile de criză, Parlamentul ar trebui pus în carantină, iar parlamentarii ar trebui încuiaţi înăuntru şi vaccinaţi laolaltă anti-ipocrizie şi anti-indolenţă. Pentru că nimic nu poate face mai mult rău acestei ţări decât nesocotinţa lor. Sunt nişte inconştienţi, ţara arde, dar ei se joacă de-a majorităţile, de-a sesizarea Curţii Constituţionale, de-a alianţele, de-a puterea. O atitudine complet iresponsabilă, o sfidare la adresa noastră, a tuturor. Pentru că, să fie clar, ca de fiecare dată, cei care vor plăti vom fi noi, indiferent de partea cărui partid ne-am declara ataşamentul.
Boala nu ştie politică, iar cursul valutar ne va lovi la grămadă. Câmpurile sunt galbene, culturile de toamnă suferă cumplit, iar dacă nu plouă, şi însămânţările de primăvară sunt în pericol. Ştiu, Dumnezeu ne-a salvat altădată, şi speranţele, şi PIB-ul, dar, de data aceasta, pe cine să ajute mai degrabă şi El!
Într-o ţară normală, cu oameni normali, ştiind că ai de înfruntat o aşa uriaşă problemă, politicienii ar uita de ei, de partidele lor, de lupta şi interesele lor, s-ar uni şi ar face scut comun. Dar când am fost noi vreodată normali.
