Restaurantele şi cluburile, ca şi sălile de spectacole, nu se închid din vina (doar a) patronilor acestora. Şi nici din vina celor doar câteva cazuri – zic reprezentanţii industriei – de nerespectare a regulilor sanitare legale. Restaurantele şi cluburile se închid, în primul rând, din vina celor care le frecventează. Nu a tuturor, ci a câtorva. Imaginile cu sute de oameni petrecând în cluburi şi spaţii închise, fără respectarea niciunei reguli, sunt deja cunoscute. Este suficient ca, într-un asemenea caz, un singur individ prezent acolo să aibă Covid şi alte cel puţin câteva persoane din jurul lui se infectează. Sau chiar câteva zeci. Care, la rândul lor, duc virusul acasă, la serviciu sau în cercul lor de prieteni şi cunoscuţi. Este suficient un singur asimptomatic într-un asemenea spaţiu închis. Dar să spunem că, în acest caz, omul nu ştie că e infectat şi nu este conştient de pericolul pe care îl reprezintă. Dar, în astfel de locuri, se duc inclusiv persoane cu simptome, complet iresponsabile, care fie nu cred în Covid, fie consideră că sunt doar răcite, fie nu dau doi bani pe ceilalţi şi pe ceea ce se poate întâmpla. Nu că toţi ceilalţi, prezenţi de bună voie într-o înghesuială de acest gen, fără mască şi fără vreo altă măsură de prevenţie, ar fi mai responsabili.
Problema e că, după ce sunt depistaţi pozitivi, „uită” brusc să spună că au fost prin restaurante, prin cluburi ori la petreceri. Încep să conştientizeze că ar putea să răspundă pentru faptele lor şi, când încep să fie luaţi la întrebări de DSP - dacă sunt -, omit să spună pe unde au mai umblat. De fapt, astfel de spaţii închise – restaurante, cluburi, cinematografe, teatre, săli de evenimente – reprezintă un factor favorizant al răspândirii coronavirusului. Totul e cât se poate de logic: în astfel de spaţii se stă cu orele şi în general fără mască. Nu se închid acum de dragul de a fi închise. Asemenea măsuri se iau doar în cazul localităţilor cu incidenţa mai mare de 3 cazuri de noi infectări la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile. Nu este nici acesta un criteriu luat după ureche. Este unul stabilit cât se poate de ştiinţific şi nu se aplică doar în România. Închiderea barurilor, restaurantelor şi sălilor de spectacole este o măsură care se ia şi s-a luat deja prin mai toate ţările lovite zilele acestea de un nou val de infectări. N-am inventat noi apa caldă. Şi nu este o măsură care se aplică pentru a fi pedepsiţi patronii de localuri sau o anumită industrie. Este doar o măsură de limitare a răspândirii virusului, nimic altceva. Doar se elimină o posibilă sursă favorizantă. Este o măsură preventivă suplimentară. Că face altfel de victime, este altceva.
De fapt, problema nu este că se închid restaurante şi cluburi şi săli de spectacole. Problema nu e că se închid afaceri şi că sute de antreprenori rămân fără venituri. Problema nu e că zeci de mii de oameni se trezesc fără loc de muncă peste noapte. Problema adevărată este că, odată cu anunţarea acestor măsuri, nu se anunţă şi măsurile care să-i susţină pe toţi aceşti oameni până când lucrurile revin cât de cât la normal. Problema e că, după ce Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă măsurile de închidere, autorităţile nu anunţă imediat şi măsurile de sprijinire a celor direct şi indirect afectaţi. Asta ca să nu spun că ideal ar fi fost ca aceste măsuri să fi fost anunţate deja cu mult înainte de eventuale noi restricţii. Poate că, dacă antreprenorii şi angajaţii afectaţi ar şti dinainte că statul îi susţine financiar imediat ce aplică o restricţie, ar privi mult mai detaşaţi o asemenea măsură. Poate că aşa ar considera şi ei o asemenea decizie ca fiind o necesitate, nu o pedeapsă, nu o execuţie, nu o conspiraţie. Ci, pur şi simplu, o altă măsură de prevenţie. Poate că aşa nu s-ar mai fi simţit ca nişte alte victime colaterale ale unui război pe care fiecare individ şi fiecare stat trebuie să-l poarte pentru încă nişte luni bune, tentaţi să treacă în tabăra cealaltă. De parcă virusul nu are oricum deja prea mulţi aliaţi!
