În realitate însă, cred că sunt trei vinovaţi: ministerul, universitatea şi absolvenţii.
Ministerul este, din punctul meu de vedere, principalul vinovat pentru că a lăsat această situaţie să treneze ani de zile, deşi rectorii universităţilor care se străduiau să respecte indicaţiile ministerului şi pierdeau studenţi, atrăgeau atenţia asupra problemei. Comisiile înfiinţate tocmai pentru verificarea legalităţii funcţionării acestor universităţi nu făceau nimic. Când ministerul a primit un şut în fund de la mai marii Universităţii "Spiru Haret", a ridicat covorul şi a arătat, parţial, gunoiul de sub el. Spun parţial, pentru că "Spiru Haret" nu este singura universitate din ţară care are centre de învăţământ care nu apar în hotărârile de guvern unde se stabilesc facultăţile, formele de învăţământ autorizate sau acreditate şi localităţile aprobate în care să funcţioneze. Mai sunt multe, şi particulare, şi de stat. Acum, ministrul Andronescu promite un control peste tot. Cam târziu, dar este bine că s-a început.
Această nepricepere, voită sau nu, a ministerului, a fost exploatată foarte bine de capii Universităţii de la "Spiru Haret", care, ca buni comercianţi, au văzut ce se cere pe piaţă şi asta au oferit, la preţuri de dumping. Au lovit astfel în toate celelalte universităţi, în "fraierii" care respectau legea, plăteau taxele şcolarizând legal. Pentru că politica lor a prins, a fost adoptată şi de alte universităţi, particulare sau de stat. La "Spiru Haret" s-a ajuns la un profit uriaş, de 1 milion de euro ??? pe an.
Vinovaţi sunt, după mine, şi absolvenţii. Au acceptat un compromis, au acceptat ca vigilenţa lor să fie adormită de promisiunile directorilor centrelor de înscriere, că universitatea e acreditată. E adevărat, era acreditată, dar nu pentru cursurile făcute de ei. Ar fi trebuit să se asigure că facultatea şi specializarea pe care o urmează este autorizată sau acreditată, să caute hotărârea de guvern în care erau trecute universităţile şi să pună întrebări până primeau un răspuns. Dacă nu erau convinşi de legalitatea specializării, trebuia să renunţe. Dar comoditatea unor examene date chiar în oraş, taxele acceptabile, examenele uşoare, toate acestea le-au adormit vigilenţa, iar trezirea la realitate a fost brutală.
Această măsură luată de minister este corectă pentru toţi studenţii care învaţă pe rupte şi apoi obţin o diplomă la fel de valabilă cu cea a absolvenţilor care nu s-au omorât cu învăţatul. O diplomă universitară este un lucru foarte serios, nu o joacă de copii, aşa cum s-a ajuns, din păcate, în România. A fi licenţiat nu mai e nici o scofală. Nici a avea doctorat nu mai reprezintă cine ştie ce, pentru că şi doctori în oricare domeniu s-au făcut pe bandă rulantă. În aceşti ani s-a distrus de fapt ideea de intelectualitate. Oricine putea fi licenţiat, putea avea un masterat sau un doctorat. Prin anii '30, cine avea liceul era considerat un domn, cine era licenţiat era deja un mare intelectual, ca să nu mai vorbim de cei care-şi luau doctoratul. Astăzi, totul a fost demonetizat în aşa măsură încât nici o diplomă nu mai valorează mare lucru. Ca urmare, nici nu se mai poate vorbi de un sistem de valori şi cred că este datoria Ministerului Educaţiei să pună ordine în învăţământul superior, şi poate, în câţiva ani după aceea, se va putea remarca şi în societatea noastră o schimbare spre bine. Până atunci, absolvenţii Universităţii "Spiru Haret" vor încerca să prindă orbul şi să-i scoată ochii.
