Primarul Marian Dragomir, colindat de lipovenii din Brăila, cu ocazia Anului Nou pe stil vechi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primarul Marian Dragomir, colindat de lipovenii din Brăila, cu ocazia Anului Nou pe stil vechi

• bucuros de oaspeţi, le-a spus lipovenilor că îi aşteaptă în biroul său la fiecare început de an, pe toată durata mandatului

 

Colindătorii lipoveni au vizitat şi în acest început de an biroul primarului Brăilei, respectând o tradiţie începută în urmă cu 9 ani, în primul mandat al fostului primar Aurel Simionescu. De data asta, principala gazdă a fost actualul primar, Marian Dragomir, care le-a ascultat urările prilejuite de sărbătorirea Anului Nou lipovenesc, spunându-le că acceptă cu mare bucurie ca tradiţia să fie dusă mai departe. Alături de Dragomir s-a aflat noul viceprimar Alexandru Jantea, fostul şi actualul viceprimar Doiniţa Ciocan, dar şi fostul primar Aurel Simionescu, acum în calitate de consilier al municipalităţii.

Biroul primarului a răsunat, ca de obicei, de cântece tradiţionale lipoveneşti, interpretate cu aplomb de câţiva elevi ai Şcolii “A. S. Puşkin”, din cartierul Pisc, dar şi de membrii adulţi ai Ansamblului “Dunărea Liniştită” Brăila. La final, potrivit tradiţiei, reprezentanţii comunităţii lipovenilor au aruncat cu boabe de orez şi de grâu spre primar şi celelalte gazde. Tradiţionalul gest semnifică, printre altele, belşug în noul an. Gazdele au ciocnit apoi un pahar de şampanie cu adulţii şi i-au servit pe copii cu câte un pahar de suc. Ca şi predecesorul său, primarul Dragomir le-a oferit colindătorilor o sticlă gigantică de vin Zarea şi le-a promis că va participa la petrecerea de revelion organizată de comunitatea lipovenilor.  Fedosia Jipa Rubanov, “sufletul” comunităţii lipoveneşti brăilene, cea care coordonează în general activităţile de acest gen, le-a explicat celor prezenţi că, de data aceasta, prima zi a anului, pe rit vechi, pică într-o sâmbătă. Cum, însă, tradiţia le interzice lipovenilor să petreacă şi să se veselească în ziua dinaintea unei sărbători religioase, iar la ei duminica este respectată ca fiind sărbătoare, s-a decis ca petrecerea de an nou să aibă loc duminică, 15 ianuarie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro