Primăria Brăila a fost prinsă din nou pe picior greşit de răcirea bruscă a vremii, care, în această dimineaţă, a adus o pojghiţă de gheaţă, în special pe străzile mai puţin circulate din municipiu. Internauţii au taxat imediat lipsa de reacţie a autorităţilor locale, reţelele de socializare umplându-se de fotografii şi critici, în special la adresa primarului Dragomir, pe care unii îl acuzau că după victoria categorică a PSD la alegerile de duminică "s-a văzut cu sacii în car" şi nu-l mai intersează starea străzilor din municipiu.
Primarul Marian Dragomir spune, însă, că nu se află în oraş şi nu a aflat decât prea târziu despre poleiul apărut pe străzi. "Am plecat de luni la Bucureşti, pentru a participa la o întâlnire a Asociaţiei Municipiilor, unde sunt secretar general. Nu aveam de unde să ştiu că la Brăila a apărut polei pe străzi în cursul nopţii de luni spre marţi, iar marea mea supărare este că cei de la SUPAGL, care au obligaţia să intervină în astfel de situaţii, nu au scos utilajele la timp pe străzi, considerând ei că nu este cazul. Scuza lor a fost că, la ora 6.00, era doar ud pe jos, şi abia apoi au coborât temperaturile şi a îngheţat, în special pe străzile mai umbrite, mai puţin circulate. Mă deranjează mult că nu m-au sunat pentru a mă consulta în această situaţie. Utilajele au ieşit târziu, din punctul meu de vedere, deşi eram pregătiţi încă de pe 1 decembrie pentru astfel de intervenţii. Miercuri, când voi reveni la Brăila, voi convoca o şedinţă pentru a stabili cine se face vinovat pentru această situaţie", ne-a declarat Dragomir. Vom reveni.