Primaria Braila a identificat doua posibile locatii destinate infiintarii unui nou adapost pentru ciini comunitari care sa functioneze in paralel cu cel de la Lacu Sarat, al Asociatiei pentru Protectia Animalelor si Mediul "Horez". Dupa cum ne-a informat viceprimarul Dointa Ciocan, este vorba despre un teren situat in spatele Zonei Libere 2, spre Portul Militar, si despre unul aflat la capatul strazii Eroilor, linga digul Braila-Galati. "Prima optiune este pentru locatia de linga digul Braila-Galati, dar inca nu s-a luat o decizie in acest sens. Important este ca avem o hotarire a Consiliului Local prin care s-au alocat fondurile necesare unui studiu de fezabilitate destinat acestui proiect. Vom avea astfel o imagine clara asupra capacitatii noului adapost si a investitiei necesare", ne-a spus viceprimarul. Noul adapost va fi administrat de Primarie si va avea o capacitate de circa 1.000 capete. Nu doar ciinii vor gasi gazduire acolo, ci si alte specii gasite pe domeniul public si nerevendicate de nimeni. "Este necesar un astfel de obiectiv, in conditiile in care numarul ciinilor este foarte mare, iar adapostul de la Lacu Sarat are o capacitate limitata, de doar 800 capete. In momentul de fata, sint capturate de pe domeniul public, in medie, pina la 14 exemplare zilnic. Dupa ce va intra si serviciul nostru de ecarisaj in functiune, speram ca numarul capturilor sa creasca semnificativ", ne-a declarat viceprimarul Doinita Ciocan. Aceasta a precizat ca nu s-a ajuns la nici o intelegere cu organizatia de protectie a animalelor "Vier Pfoten", deoarece aceasta a cerut in mod expres rezilierea contractului cu Horez, inainte de a incepe o campanie de sterilizare a ciinilor de pe strazile Brailei. "Nu avem de ce sa reziliem contractul cu Vasile Horez, atit timp cit acesta respecta toate conditiile pe care le-a licitat cu Primaria. Ar fi fost foarte bine ca serviciul de ecarisaj al lui Horez si “Vier Pfoten” sa functioneze in paralel, pentru a se rezolva cit mai repede problema ciinilor", ne-a spus viceprimarul.
La rindul sau, Vasile Horez, care incaseaza de la Primarie circa 100 lei pe luna pentru fiecare ciine gazduit in adapostul lui de la Lacu Sarat, ne-a declarat ca va incerca sa mareasca ritmul de capturare. "Am achizitionat inca o masina si urmeaza sa o bagam pe traseu, dupa ce vom angaja si personalul care sa o deserveasca", ne-a spus Horez, precizind ca in adapostul de la Lacu Sarat se afla, in momentul de fata, circa 600 ciini adunati de pe strazile Brailei.