De Craciun, cel mai fericit angajat al Primariei Braila va fi nimeni altul decit directorul Directiei Finantelor Publice Locale, Stoica Anghelescu. Acesta va fi felicitat de sarbatori cu o prima, nici mai mare, nici mai mica de 30 de milioane de lei vechi. Asta pentru ca a muncit destoinic in timpul anului si a vegheat asupra finantelor publice ale municipiului nostru. Anghelescu ar fi putut fi mult mai fericit daca primarul Cibu ar fi decis sa ii acorde prima maxima care i s-ar fi cuvenit, si care se ridica la 35 de milioane de lei vechi. Insa, asa cum a explicat edilul sef, a preferat sa mai reduca primele directorilor si sefilor de servicii pentru a da si la functionarii publici mai marunti niste cadouri banesti mai consistente. "Consistente" este termenul corect, deoarece, chiar si un simplu angajat al Primariei va primi cel putin 6 milioane prima de Craciun. Nu stim acum citi braileni care muncesc in sistemul privat se pot lauda cu acest lucru, asa ca, desi derizorii fata de cele 30 de milioane ale lui Anghelescu, nici sumele primite de simplii slujbasi ai Primariei nu sint de lepadat. Pe locul doi in topul primelor din Primarie se afla arhitectul sef al municipiului, adica Marcel Marinescu, care va putea intimpina cum se cuvine Craciunul, cu 20 de milioane prima in buzunar. Asa cum a explicat primarul, nici acesta nu a primit cit merita, adica 25 de milioane, pentru ca trebuia sa li se mai dea un pic si altor angajati. Tot atit va primi de Craciun si directorul Directiei Administratie Publica Locala din cadrul Primariei, jr. Sorina Bosoanca, si aceasta fiind vaduvita de inca 5 milioane de la prima. Dar de sarbatori trebuie sa fim generosi, nu?
"Functionarii publici vor primi 10% din fondul de salariu pe an, iar cei care au facut nereguli vor primi minus 5% din suma care li s-ar fi cuvenit. Deci, daca un functionar are 8 milioane pe luna, pe an ia, sa zicem, 80 de milioane, 10% din astia inseamna 8 milioane. Cel care a fost sanctionat in cursul anului va primi minus 5 % din suma asta. Asa spune legea. Asta e diferenta dintre prime. Tabelele de prime au fost discutate cu directorii, cu sefii de servicii, cu sindicatele. Nu sint probleme. Oricum, ideea de baza e ca prima se da in functie de salariul pe care il are fiecare si de contributia la fondul de salarii. Deci, cine are salariu mai mare, ia si prima mai mare. Dar nu am dat nimanui prime maxime" a declarat, ieri, primarul in cadrul unei conferinte de presa. Acesta a adaugat ca problema este insa alta si anume faptul ca, din nefericire, personalul contractual nu are acces la aceleasi prime ca si functionarii publici. Cei 47 de angajati in acest sistem vor primi numai 2% din fondul de salarii: "Daca un functionar public primeste prima de 6 - 8 milioane, cineva ca secretara mea nu va primi decit 1,5 milioane. Din nefericire nu pot sa incalc legea si sa le dau mai mult. Nici nu am de unde. Imi pare foarte rau".
Acesta a mai tinut sa precizeze ca primarul si viceprimarii nu beneficiaza, conform legii, de nici un fel de sporuri acordate functionarilor publici, adica nu vor primi nici prime de Craciun. Cu toate acestea, Cibu considera ca, daca ar fi legal, ar da niste bani, acum, de sarbatori si viceprimarilor, deoarece "tuturor li se da de Craciun ceva, nu li se ia".