Primăria desfiinţează prima terasă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primăria desfiinţează prima terasă

După ce a fost amendată de două ori de Poliţia Locală pentru că funcţionează fără autorizaţie, terasa firmei "Crizadi" SRL, amplasată pe bulevardul Dorobanţilor, la parterul blocului C1, a primit decizie de desfiinţare din partea Primăriei Brăila. "Dăm dispoziţie de ridicare a terasei. Agenţii Poliţiei Locale au mers astăzi (marţi, 25 aprilie n.n.) pentru a-i soma pe proprietari să elibereze domeniul public. Vor avea câteva zile la dispoziţie. Dacă nu se conformează, terasa va fi desfiinţată pe cheltuiala Primăriei, costurile urmând să fie recuperate de la firma în cauză", ne-a declarat, ieri, viceprimarul Alexandru Dănăilă.
Terasa respectivă este amplasată în zona Pieţei Mari, pe un platou amenajat la parterul blocului C1, de pe bulevardul Dorobanţi, în apropiere de intersecţia cu Str. 1 Decembrie 1918. După cum ne-a explicat viceprimarul Dănăilă, firma care o administrează, "Crizadi" SRL, a închiriat un spaţiu comercial de la parterul blocului, unde şi-a amenajat un bar. Totodată, a scos şi câteva mese şi scaune în aer liber, deşi nu avea autorizaţie de funcţionare decât pentru spaţiul din interior. "Terenul fiind în indiviziune, pentru a obţine autorizaţie avea nevoie de acordul asociaţiei de proprietari. Dumnealor nu au obţinut acest acord, deci nu li se poate da autorizaţie de funcţionare, iar în consecinţă trebuie să îşi desfiinţeze terasa", ne-a mai explicat viceprimarul.
Cert este că, deşi nu avea autorizaţie, terasa firmei "Crizadi" a funcţionat fără probleme toată vara. Asta deşi există locatari ai blocului C1 care au reclamat cu vehemenţă faptul că pe spaţiul comun din faţa scării se consumă băuturi alcoolice, iar clienţii cârciumei au un comportament inadecvat, care provoacă deranj.
"A devenit ceva de neconceput. Întâi a fost acolo un magazin de piese auto, dar acum s-a transformat în cârciumă. Vin beţivii la noi în bloc şi urinează pe casa scarii, fac scandal, ne deranjează. Noi n-am fost de acord cu aşa ceva, nici preşedintele asociaţiei nu a fost de acord, dar cu toate astea terasa funcţionează în continuare, e teroare ce-i acolo", ne declara, în urmă cu câteva săptămâni, Eliza Bănică, una dintre locatarele blocului respectiv. Nemulţumită că, în ciuda protestelor sale, terasa funcţionează în continuare, aceasta a fost, joia trecută, în audienţă la viceprimarul Alexandru Dănăilă, căruia i-a prezentat un tabel cu semnături strânse de la locatarii nemulţumiţi. "Am avut 12 semnături. În scara noastră sunt 21 de apartamente, dar pe câţiva nu i-am găsit acasă, că probabil ar fi semnat şi ei. Nu este posibil să stăm cu cârciuma în faţa scării fără să ia nimeni măsuri. Acele mese sunt puse pe un teren unde toţi locatarii sunt proprietari. Şi eu am partea mea de proprietate acolo şi nu sunt de acord cu existenţa acestei cârciumi", ne-a declarat Eliza Bănică.
Administratorul firmei "Crizadi" SRL, Adrian Neagu, consideră că dreptatea este de partea sa şi că Primăria ar face un abuz dacă nu îi eliberează autorizaţia de funcţionare. "Am depus dosarul de autorizare încă din data de 22 mai anul curent, iar de la Primărie mi-a venit un răspuns abia în 5 august, prin care eram informat că nu mi se poate da autorizaţie. Mi se cere acord din partea asociaţiei. Am o listă cu semnături date de locatari din bloc care atestă faptul că terasa mea nu deranjează pe nimeni. O singură persoană din acest bloc, această doamnă Bănică, are o problemă cu terasa şi face reclamaţii peste tot. Acuzaţiile pe care le aduce sunt nefondate. Programul terasei este de la 8.00 la 21.00. După ora 21.00 nu mai stă nimeni aici, deci nu avem cum să deranjăm locatarii noaptea. Am amenajat grupuri sanitare, deci acuzaţiile cum că clienţii noştri urinează pe casa scării sunt neadevărate", ne-a declarat Adrian Neagu. Acesta spune că îşi rezervă dreptul de a acţiona Primăria în judecată pentru refuzul de a i se acorda autorizaţia de funcţionare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro