Presa israeliană scrie despre "complicitatea României cu naziştii" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Presa israeliană scrie despre "complicitatea României cu naziştii"

Ynet îşi intitulează articolul "România - cel mai activ partener al lui Hitler".
La conferinţa din Kiev, ce a avut loc la 9 noiembrie - când s-a marcat Noaptea de cristal - au participat şi reprezentanţi din R. Moldova, alături de omologi ucraineni.
Reuniunea s-a concentrat pe crimele comise de România fascistă în Al Doilea Război Mondial, pe teritoriul Ucrainei şi R. Moldova, şi pe "eşecul guvernului român de a accepta deplina responsabilitate pentru complicitatea oficialilor de atunci cu naziştii"
Convocată de parlamentarul ucrainean Oleksandr Feldman şi de Comitetul evreilor din Ucraina, al cărui preşedinte este, conferinţa a reunit circa 70 de participani din Ucraina şi R.Moldova, incluzând supravieţuitori ai Holocaustului, experţi şi figuri publice.
Ambasadorul român la Kiev iniţial a acceptat invitaţia, dar în ultimul moment a anunţat că nu mai participă. Au participat reprezentanţi oficiali ai ambasadelor Austriei, Azerbaidjanului, Israelului, precum şi parlamentari din Ucraina şi R. Moldova.
Cu obiectivul de a aduce la lumină amploarea reală a genocidului susţinut de România fascistă în Al Doilea Război Mondial, conferinţa a examinat rolul României în Holocaustul din Ucraina şi alte state din fosta URSS, în special R. Moldova.
Faptul că România nu a participat la conferinţă a însemnat ratarea unei ocazii pentru guvernul român de a dezbate crimele de război comise de autorităţile române în Al Doilea Război Mondial, comentează Ynet.
"Nu cerem compensaţii financiare de la România. Nu pot aduce victimele la viaţă. Chiar dacă ambasadorul român nu a participat la conferinţă, vom merge înainte cu acest proces până se va face dreptate", a spus Feldman.
Conferinţa a adoptat trei rezoluţii, caracterizate de Feldman drept "un mic prim pas într-o lungă călătorie".
Rezoluţiile subliniază necesitatea ca România să recunoască fără echivoc acţiunile de genocid împotriva evreilor în Al Doilea Război Mondial, cer prezentarea de scuze şi solicită guvernului român să întreprindă măsuri constructive, cum ar fi educaţia despre Holocaust şi construirea de memoriale.
Împreună cu naziştii, România a fost responsabilă pentru moartea mai multor evrei în timpul Holocaustului decât orice altă ţară aliată cu Germania nazistă, comentează Ynet. Guvernul român aliat cu naziştii a fost complice la uciderea a circa 400.000 de evrei, atât în România, cât şi în satele şi pădurile din Ucraina şi R. Moldova.
Mai mult, guvernul român a fost extrem de lent în a accepta responsabilitatea pentru acţiunile din timpul Holocaustului, subliniază Ynet.
Un alt obiectiv al reuniunii a fost luarea de măsuri pozitive, cum ar fi efectuarea unei investigaţii complete asupra comportamentului autorităţilor române în Al Doilea Război Mondial, ridicarea de memoriale în România şi Ucraina, educaţia pe tema Holocaustului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro