Fie că se află în opoziţie sau de partea puterii, presa trebuie să aibă întotdeauna o poziţie. Nu e nimic rău într-un ziar cu viziuni de dreapta sau de stânga, atâta timp cât - repet! - are o poziţie. Or, la noi, presa pare a se rezuma doar la un flux neîntrerupt de ciondăneli demagogice, bârfe şi psihoze. Dejecţiile mediatice slobozite în jeturi prelungi şi groase, cu furtunul de pompieri peste capetele poporului în timpul alegerilor prezidenţiale - mai ţineţi minte, nu? -, în opinia mea, n-au scos la lumină nimic altceva decât o stare de fapt simplă, fără faţete obscure, dar cu o rapiditate a propagării pe care numai un venin ideologic o poate atinge. Când vorbim de vulnerabilitate, primul instinct (demonstrat psihanalitic) este acela de-a pune urgent mâna pe lupă şi pe baros şi de-a lua urma făptaşului care a "vulnerabilizat". Altfel spus: în cazul de faţă, asul se află în mâna presei. De ce? Pentru că presa se află pe banca victimei, ca şi când ar fi carnea de tun a unei mutaţii istorice, un avorton al conjuncturilor. Ea este cea care a fost vulnerabilizată, de către moguli. Apoi ea, la rândul ei, devenind "victima" purtătoare a unui "flagel incurabil", a vulnerabilizat siguranţa naţională. De parcă am vorbi despre o cutie cu păpuşi de cârpă şi nu de o breaslă de indivizi dotaţi cu raţiune, deci cu puterea alegerii. Aberant, stupid şi bolnăvicios!
De aceea se impun câteva întrebări, aşa, de amorul a tot ce-i relativ şi antipatic: 1. Până unde poate merge vina unui mogul dacă el trânteşte sub nasul jurnalistului-deontolog-drept-şi-incoruptibil o cărămidă de euroi, iar jurnalistului-deontolog-drept-şi-incoruptibil i se dilată pupilele cât pumnul, începe subit să transpire de extaz şi, gemând, pupă mâna mogulului, zicându-i: "şefu', să moară mama de nu te fac de aur!"; 2. Este o victimă Gigel, jurnalist al ziarului "X", dacă acceptă, cu graţie şi încântare, în schimbul mobilării unui apartament ori al unui automobil, să puricească dosul, să zicem, al preşedintelui CJ "Y" ori să-şi fluture chiloţii pe masa politicianului "Z"?; 3. Sunt nişte victime Cornel Nistorescu, Răzvan Dumitrescu, Adrian Ursu, Eugen Chireac, Sorin Roşca Stănescu şi alţi şmecheraşi ignari ai manipulării şi ai linşajului mediatic?
De fapt, ce s-o mai lungesc atâta. S-au scris tone de articole despre presă şi despre spelunca în care face scufundări cu gura larg deschisă. E plictisitor, atât pentru mine, cât şi pentru voi. Avem tendinţa "extravagantă" de-a crede în eticheta idealistă a meseriei unuia şi altuia, însă, până la urmă, sub zăcământul de icnete şi gemete eroice pe care le vomită unii şi alţii în atmosferă se află o altă realitate. Totul se rezumă la distincţia pe care o făcea Andreea Pora în urmă cu ceva timp, făcând referire la lipsa de verticalitate a unei mari părţi a jurnaliştilor români. Distincţia? Aceea că nu vorbim de jurnalişti corupţi, ca şi când în însăşi esenţa meseriei se află imperativul prostituţiei, ci de oameni. Adică, unii dintre aceşti jurnalişti sunt pur şi simplu jigodii, şmecheraşi, interlopi şi hapsâni din naştere. Soarta, nu?
