• operaţiunea de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice este organizată de ECOTIC România şi se derulează în perioada 21 - 31 martie • punctul de colectare este amenajat în cartierul Obor, zona Dinamo
De luni, 21 martie, până pe 31 martie, brăilenii pot preda deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) la un punct de colectare aflat în cartierul Obor, în zona Dinamo. Programul de colectare este de luni până vineri, în fiecare săptămână, între orele 9.00 – 10.00 şi 17.00 – 19.00. Operaţiunea face parte din campania “Oraşe Curate” şi este organizată de ECOTIC România, cu sprijinul Ministerului Mediului, Primăriei Municipiului Brăila prin S.U.P.A.G.L. Brăila şi RER Ecologic Service Brăila. Organizatorii anunţă că, în perioada campaniei, orice locuitor din Brăila care va preda deşeuri de minim 5 kg cumulate la punctul municipal de colectare din cartierul Obor, zona Dinamo, va primi un premiu instant.
Pentru ridicarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mari şi voluminoase, se poate suna la numerele de telefon 0239 615 664 şi 0766 300 800. O echipă RER Brăila se va deplasa şi va ridica DEEE de la domiciliu.
„Oraşe Curate” este campania ECOTIC care urmăreşte acest obiectiv în mediul urban. Alături de autorităţile publice şi de mediu locale, ECOTIC informează locuitorii din zeci de oraşe din toată ţara asupra necesităţii colectării DEEE şi pune la dispoziţie puncte de colectare unde aceste deşeuri pot fi aduse şi predate spre reciclare.
“Aşa cum se ştie, România are obligaţia de a atinge o ţintă de colectare de 45% a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE). În acest context, ECOTIC continuă eforturile de conştientizare în rândul populaţiei în vederea predării DEEE la punctele de colectare specializate”, anunţă organizatorii, prin intermediul unui comunicat de presă.