Scăderea afluenţei la ghişeele bancare reprezintă o situaţie delicată care se suprapune peste înăsprirea regimului fiscal, înăsprire ce trebuia să fi avut loc cu mult înainte de apariţia semnelor crizei. Firmele sunt puse la plata unor taxe noi (impozitul forfetar) sau suportă majorări (CAS), în vreme ce veştile bune (renunţarea la impozitul pe profitul reinvestit) întârzie să fie legiferate. Cu toate astea, se înmulţesc vocile care susţin că putem scăpa de efectele crizei mondiale prin forţe proprii. Argumentele lor sunt moneda naţională proprie, alternativa produselor agricole pentru export şi chiar forţa economică mică a ţării, comparativ cu a altora, ceea ce ar putea face ca decalajul de dezvoltare să se reducă. Rămâne de văzut dacă scenariul se asortează cu rezultatele străvezii ale reuniunii G20 şi cu statisticile economico-financiare pe primul trimestru al anului, aşteptate cu nerăbdare de patroni, cât şi de guvernanţi. Abia aceste cifre vor arăta ce şanse au românii să trăiască cel puţin la fel de bine de acum încolo.
Prea mult zgomot pentru mai nimic
S-au promis sume colosale pentru sprijinirea sectorului financiar şi a industriei auto, însă nu este deloc limpede dacă banii vor fi de ajuns şi cât de vizibile vor fi schimbările pe care le vor aduce. Prima concluzie are, totuşi, un dram de optimism în ea: decât nimic, bine că liderii lumii cel puţin au discutat problema. În ce ne priveşte, premierul Boc a simţit că trebuie să dea un exemplu personal şi a încurajat românul de rând să se împumute de la bănci, spunând că el ar avea curajul să facă asta dacă ar fi un cetăţean obişnuit. Foarte greu de spus câţi au resimţit pozitiv imboldul prim-ministrului, dar, cel mai probabil, băncile nu vor fi asaltate de amatori de credite. Sistemul bancar românesc este în mare majoritate străin, doar CEC şi Eximbank fiind încă în custodia statului. Ceea ce nu înseamnă că există deosebiri privind creditarea sau că prevederile din contracte sunt mai puţin stricte la băncile de stat. Poate că, dacă ar fi aşa, atunci statul român ar obţine ceva de aici - măcar o dobândă, dacă nu şi un plus de încredere - pentru că şi-ar credita propriii cetăţeni, cum a făcut Japonia (avantaj pentru stabilitatea monedei naţionale).
