N-am prea înțeles de ce PNL a ales această modalitate de a-și alege președintele, prin această campanie electorală publică și extrem de transparentă. Da, metoda e una cât se poate de modernă și de democratică, este importată din democrații adevărate, cum ar fi SUA, unde partidele – cele două – își desemnează astfel candidații, mai ales la Președinție.
Liberalii s-au gândit să facă asta în stil american, probabil, pentru o cât mai mare transparență, dar acțiunea a fost aruncată, nu de puține ori, în penibil. De fapt, campania asta electorală pentru (re)alegerea președintelui PNL a devenit, pe alocuri, un prilej de spălat rufele în public, de jigniri gratuite, de acuze aruncate de cele două tabere și de transformare a campaniei, pe alocuri, în circ, într-un stil cât se poate de românesc.
Da, înțeleg buna intenție a peneliștilor, dar campania pentru (re)alegerea propriului președinte seamănă mai degrabă a campanie pentru Președinția României, campanie dusă de doi rivali din partide diferite, care nu se feresc să folosească toate armele posibile unul împotriva celuilalt. Asta în condițiile în care, culmea, atât Cîțu, cât și Orban, sunt de fapt doi oameni politici decenți, care de regulă nu-și pun poalele în cap.
O fi bună americanizarea asta a alegerilor interne într-un partid, dar nu în România și în niciun caz nu în stilul ăsta românesc. Pentru că, dincolo de câștigarea unei funcții de președinte al partidului, se pierde foarte mult din imaginea în sine a PNL – care oricum nu e prea grozavă. Iar de acest război intern, dar public profită, evident, PSD, care nici măcar nu trebuie să facă mare lucru, ci doar să stea pe margine și să aplaude, eventual să mai pună niște sare pe rană.
Când s-a văzut la PSD o asemenea porcăiala internă făcută în mod public? Da, războaie grele s-au dat și între pesediști, dar mai întotdeauna după ce unul sau mai mulți părăseau partidul. Să ne amintim, de exemplu, de Victor Ponta, care a fost cel mai aprig și eficient critic al lui Dragnea, dar asta după ce plecase din PSD și își făcuse propriul partid. Pentru că în PSD, dacă se duc războaie, se duc discret, „cu amortizor”, cu cuțitul înfipt în spate, pe sub plapumă, cu lumina stinsă, nu așa, aiurea, în văzul țării. Altfel, degeaba (re)câștigi președinția unui partid, dacă faci praf partidul pentru că te-ai jucat tu de-a alegerile.
