De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Dacă nu Îi mulțumești Lui Dumnezeu, cum ai putea, fără virtutea recunoștinței, să-L prețuiești și, de aceea, să-L Iubești? Cum poți fi, altfel, una cu Iubirea?
Iubirea Lui este singura reală și singura Lui Voie.
Alege deci continuu Iubirea, singurul adevăr și singura realitate. Să nu vezi altceva, fiindcă altceva nu există. Dar fie vezi Iubirea cu totul, fie nu o vezi deloc. Facă-se, deci, doar Voia Lui, care este Iubirea Lui pentru tine și chiar tu însuți, prin renunțare la voia ta.
Orice altă opțiune pe care o urmezi pentru supraviețuire, din plăcere, interes sau frică, este amăgirea care te-ar lipsi și de adevăr, și de Iubire, care este adevărata ta Casă și adevăratul tău Bine.
„Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine-și va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui.
Că ce folosește omului dacă va câștiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?”
(Luca 9,23-24)